BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

6 noiembrie 2014

POCĂINȚĂ

Să ne întoarcem degrabă în sat,
La Icoane de dor prăfuite,
Poți s-o faci de ai suflet curat,
Nu morminte în alb văruite.

Să ne punem la rugă, în genunchi,
Tânguindu-ne aprig  păcatul,
Poți s-o faci de mai ai încă trunchi,
Rădăcini de mai are copacul.

Să ne punem cu sfinții în rând,
La vecernii când plânge iubirea,
Poți s-o faci de te-a apleci la pământ,
Nu așa cum te îndeamnă mândria.

Să vorbim cu cei duși dintre noi,
Să le cerem un sfat și iertare,
Poți s-o faci dar în hainele noi,
Pocăința să-ți fie chemare.



3 noiembrie 2014

poeme de veghe...


CRINUL NOPȚII



Mi-a trebuit o viață, să aflu din iubire,
Că numai crinul poate la miez de noapte sta,
Ca luna să-i absoarbă a lui desăvârșire,
Și el din rugăciune să poată scânteia.

O spuse Alexandru, Ion, Poetul care,
Vedea în flori durerea și Mirele venind,
Ființa sa lucidă, ca semn de întrebare,
Mi-a dat răspunsul veșnic, ca dorul strălucind.

Când universul doarme, stă inima pe milă,
Și Sfânta Născătoare se întoarce între noi,
Nu mai e timp de lacrimi, nu este loc de silă,
E NUNTĂ, și albina se va smeri în roi.

Poteci de rai, ce suflet și ce desăvârșire,
Pribegi am fost cu toții, dar astăzi suntem leac,
Și Mirele așteaptă să se coboare în fire,
Din har să curgă mirul, și cerul peste veac. 

luni seara pe blog...


vers curat

Soră mică, suferință,
 Tu ce cânți la porți de dor,
Pune-ți plinul în ființă,
Și veghează –mă ușor.

Frate blând, răbdare lină,
Din curaj să pleci spre rai,
Maica Domnului, divină,
Să îmi spună simplu: Hai!

Și voi semeni de iubire,
Ce nădăjduiți în har,
Să vă fie plânsul fire,
Iată darul cel din dar.



smerenie

Și când vei ști să risipești,
Să împarți cu cei loviți iubirea,
 Atunci să îți mărturisești,
Credința, dorul și simțirea.

Și când vei fi lovit de mulți,
Pe drumuri să îți împarți averea,
Să cânți de cer cu cei desculți,
Un înger să îți dea tăcerea.

Și când vei spune că iubești,
Nu-ți irosii în gol cuvântul,
Căci lacrimile omenești,
Sunt slabe și le duce vântul.

Și când vei vrea să fi un leac,
Șoptește, nu-ți striga avântul,
Că vorbele acestui veac,
Nu țin pe inimi legământul.

Și când vei vrea să mori frumos,
Să nu ții asta pentru tine,
Apleacă-ți capul cel duios,

La noapte Mirele tău, vine!











2 noiembrie 2014

CÂNTEC DE DUMINICĂ...


sfinții mei

Iată ochii plini de dor,
Vin icoane să ne vadă,
Îi sărut și apoi ușor,
Îmi las lacrima să cadă,

Din iconostas cu har,
Limpede așteaptă sfinții,
Să lăsăm puținul dar,
La Altar, și-n colbul minții.

Toată bogăția mea,,
Sunt aceste vii portrete,
Ce-au rămas la vreme grea,
Tăinuite pe perete.

Iată Maica ca un cer,
Lină, palidă și blândă,
Parcă mi-a lăsat mister,
Și o inimă flămândă.

Ce duminică de rai,
Nu mă plâng, nu plec prin stele,
Doar cu sfinții mai prind grai,
Ei știu toate ale mele.



1 noiembrie 2014

Mai scriem și la ora 22...când vine inspirația și adevărul...



CÂNTEC DE ALTĂDATĂ

lui NELU IVAN

Țara are lacrimi, pe o șină veche,
Ne mai trece timpul, oamenii cei tari,
Și spre Păltinișul, fără de pereche,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.

Cine să mai meargă cu un tren de milă,
Când se trec la modă, doar bolizii mari,
Am puțină moarte și un fel de ciudă,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.

Pe Pârâul Ștezii, plânge puritatea,
Oamenii iubirii sunt ascunși și rari,
Parcă din durere, strigă demnitatea,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.

Of ce nebunie, veacul ne consumă,
Patimi schiloide, semenii avari,
Îngerii trezirii nu ne mai îndrumă,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.

S-a întors Șaguna în mormânt cu moaște,
Parcă să-și ferească osul de flecari,
Cei ce-n lașitate ne vorbesc a moarte,
Nu mai e tramvaiul către Rășinari.

Văd că e priveghiul păcii și-a luminii,
Prin Ardeal e raiul noilor avari,
 Și-au furat o țară, și se îngroașă spinii,


Nu mai e tramvaiul către Rășinari.

O SÂMBĂTĂ ... ȘI UN POEM DE PACE SUFLETEASCĂ...MULȚUMESC ȚIE, CITITORULE!

IATĂ MIRELE VINE



Clopote bat plânse, ape dorm pe maluri,
Ce pădure aspră, crengile se frâng,
Calul din poveste s-a oprit pe dealuri,
Turmele spre casă, rând pe rând se strâng.

S-a oprit păstorul lângă mânăstire,
Către cer privește, apoi spre pământ,
Parcă zidul plânge iarăși din iubire,
Și se-aud vecernii ca un legământ.

Biată Românie, țară blestemată,
Ce pustiu e totul, când te dezmorțești,
Din visarea-ți  tristă, blândă și curată,
Au rămas doar stihuri vechi, dumnezeiești.

Numai rugăciunea milei ne mai știe,
Of-ul singuratic, dorul cel pierdut,
Doar Icoana Maicii plină de vecie,
Ne veghează tainic gândul nenăscut.

Și păstorul simte, clipa rătăcirii,
El, care își duce turmele în cer,
Poate că de odată lacrima iubirii,
Va învia în tihnă cel mai drag mister.

Toaca bate lină, îngerii se închină,
Și pornesc spre vale, turmele de har,
Așteptăm la noapte, Mirele să vină,
Și să curgă  mirul, ca un dulce dar.