DAR
M-aș avânta pe șeaua unui cal,
Mi-aș face fluier și chimir din stele,
M-aș întreba cu dor și ideal,
De ce sunt albe lacrimile mele?
M-aș mângâia cu floarea pe obraz,
M-aș face în Ardeal cioban la strungă,
Mi-aș pune luna blândă
în pervaz,
Și aș lăsă sfiala s-o pătrundă.
M-aș face mir să cad peste cei lini,
M-aș da pădurii să îmi fie soră,
Mi-aș face ochii harnici și senini,
Să vă privesc, așa cum se adoră.
M-aș întreba de ce nu sunteți buni,
M-aș face chiar
răspuns la întrebare,
Și în priviri cu doruri de cununi,
V-aș da un cristalin la fiecare.
