PĂRINTELE CĂTĂLIN: IERTAȚI, DAR NU MĂ MAI POT OPRI!

   De multe ori mi s-a sugerat să nu mai scriu poezie. Că e prea mult. Că e târziu timpul pentru poezii... Că toate cărțile publicate  de mine, e adevărat că în ediții limitate ca tiraj, nu sunt citite, ci cumpărate doar din respect pentru autor...
   Mi-a fost teamă de penibil și înainte de a scrie primele două poezii: Extaz și Ce dor mi-e de ceruri... Și apoi evident...
   La început a fost surpriza... Și curajul meu de a le citi prin biserici... Pe la cenaclri... Apoi, am constatat că scriu prea mult și nu e bine... Dar nu mă puteam opri. Și, până la urmă am ajuns să mă tem de poeziile mele...
   Nu le mai publicați- mi-a spus cineva... O să creadă fiecare om că le-ați scris doar pentru el. O să vă judece lumea sau o să vă iubească prea mult?!?...-mi-a spus altcineva... 
   Și ca o concluzie: Părinte Cătălin, vă prețuiesc, scrie-ți orice, dar poezii nu, pentru că nu se mai caută...
   Și uite așa am fost la un pas de smintire... Să scriu, să nu mai scriu? Să tac? 
   Mi-era teamă că, într-adevăr poeziile mele nu mai au rost...
   Pe unele le-am aruncat la gunoi. Pe cele mai importante... Pe altele le-am șters... Pe altele le-am uitat...
    Iar, cărțile mele au rămas în ediție limitată... Nicio editură nu le-a descoperit... și asta mi-a rănit puțin orgoliul. Dar, mi-am dat seama că totul se întâmplă din voia lui Dumnezeu. Și că, toți aceia care m-au încurajat, dacă ar fi vut cu ce, poate că mi-ar fi plătit o editare mai profundă. Dar, nu au putut nici măcar ei...
    Pe emailul dumitreancatalin@yahoo.com mai soseau gânduri de la cititori. Le-am prețuit pe toate... Dar, ceea ce e mai grav, și vă rog să vă rugați pentru mine, e faptul că nu pot opri din piept acest dor d epoezie, de cer și de a-mi mărturisi public creațiile... Poate că nu mă înțelegeți...pur și simplu nu mă mai pot opri. Și vă rog să nu mă judecați...
Tocmai am  scris cun poem... Acum 15 minunte... 

LACRIMA MEREU ÎNVINGE

Cad zăpezi pe întuneric,

Feinarul se va stinge,

Pare un destin homeric,

Lacrima mereu învinge.

Arde un buștean în silă,

Peste amintiri va ninge,

Doamne, ție nu ți-e milă,

Lacrima mereu învinge.

Se ascund colinzi în casă,

Palma mea le va atinge,

Un potir va sta pe masă,

Lacrima mereu învinge.

Uite dorul nu e dorul,

Către cer un vis mă împinge,

Plâng, și rană mi-e fiorul,

Lacrima mereu învinge.