PENTRU CE S-A NĂSCUT
HRISTOS?
-
Nu pot ierta! – mi-a spus mai zilele trecute un
suflet bântuit de lovituri multe primite de la semeni. Și i-am cercetat inima
învârtoșată, întrebând:
-
Pentru ce s-a născut Hristos?
Omul nu
mi-a răspuns și a plecat mai departe...
De două
mii de ani, atunci când nu putem ierta, fugim. Ne ascundem de cei pe care nu-i
putem ierta din suflet, și avem iluzia că ne-am putea ascunde chiar de noi
înșine. Vă dau un semn ajutător, priviți spre fața omului care nu știe a ierta.
E schimbată, e tulbure, e în imposibilitatea de a-și privi semenul în față. Un
astfel de om e adâncit în strategii ciudate, în bănuieli hilare, în construcții
macabre de rău. Vede doar păcate peste tot. Greșelile celorlalți le percepe cu
repeziciune, șinicodată nu îngăduie circumstanțele căderii în păcat a
semenului.
Omul
care nu poate ierta își ia din creștinsism doar partea de asceză dură. Citește
și citează abundent din cărțile marilor duhovnici asprii și declamă cu
ferocitate: “Vedeți, acesta e
adevăratul creștinism!” Textele sacre despre îndelungă răbdare, iertare fără
limite și iubire le consideră “periculoase”,
“nerealiste” și “stârnitoare de slăbiciuni”.
Omul care nu iartă pe semenul său,
de fapt nu se iartă pe sine. E îngrijorat de propria mântuire, e speriat de
chinurile iadului și e obsedat de propria isihie. Nu are nicicând ochii
deschiși spre aproapele. E gol, e palid, e mâhnit. Dorește lumea mai bună, dar
nu face nimic pentru a schimba această lume. În fapt, nici pe sine nu se
schimbă niciodată…
