PĂRINTELE CĂTĂLIN REVINE CU UN LIKE ȘI CAM ATÂT...

  Revin cu un LIKE! Ce ciudat sună totul. LIKE în viață, LIKE în cenaclu, LIKE pentru ortodoxie... Existența noastră se învârte în jurul unui biet LIKE și poate a acestei ciudate și imposibile căi de a mai spune: TE PREȚUIESC PRIETENE! SUNT ȘI TE VREAU ALĂTURI DE MINE!

  Viața e un email și un LIKE. Nu ne mai întâlnim la concerte, dar ne dăm like prin internet. Nu ne mai rugăm în biserici, dar dăm LIKE la textele superortodoxe. Nu ne mai  adunăm iluzoric la evenimente de suflet ale vieții, dar realizăm comuniunea totuși prin LIKE. Acolo nu oftăm, nu trișăm, nu avem decât iubire: LIKE. LIKE, LIKE!

''COMUNIUNEA''  DE LIKE

  Eu ce să vă spun? Din Italia nu am reușită să dau niciun like și niciun email.Nu am fost la prea multe slujbe ortodoxe, nu am fost slujit la evenimente sufletești ale celor dragi, nu am vorbit cu Papa(deși se spune că face lucruri bune), nu am primit prea multe semne că cineva ar avea ceva  de schimbat prin cenaclu, că s-a găsit în sfârșit un sponsor, o orgă mai bună, că am învățat cântece noi, partituri noi, că ne e dor de public, de misiune... Numai LIKE, LIKE, LIKE. Of...

  Deci, am înțeles că  biserica, cenaclul, întâlnirile amicale, botezurile, misiunea,  venirea și implicarea la concerte, sau în echipa misionară depind uneori doar de acest ciudat LIKE(să mă ierte acum cei ce sunt onești, avem și astfel de oameni),implicându-ne doar în felul în care avem noi nevoie, pardon interes, ca să vedem viața și să alegem prietenii, sau de felul în care ne merge bi ne în viață, dacă ne simțim bine că e stabilă relația de cuplu, sau de banul pe care musai vrem să-l câștigăm înainte de orice misiune, de ce e mai nou pe la cei vechi... Așadar, cu regret, iată că mă înscriu și eu în rândul lumesc al interesului cotidian și scriu: LIKE. 
  Poate sunt acum ironic, cald, avântat , colegial, imparțial, dar credeți-mă că nu vreau ca să mă deosebesc de cei dragi. De cei la care țin, pe care i-am ajutat și pe care îi cer să fie mereu alături de mine... Cei care își declară avântul misionar, recunoștința și iubirea prin LIKE! 

  Deci, mai bine să ne vedem prin LIKE. Mai bine să sărbătorim prin LIKE. Mai bine să ne dorim cenaclul prin LIKE. Că de fapt asta ne-a mai rămas sincer. Ce nu-i așa? Oare cu unii dintre prieteni, creștini practicanți și colegi nu vorbim mai des prin LIKE?  Eu unul cam așa simt. Că iată nu mai avem timp să ne mai invităm împreună nici măcar la un suc...

PE UNDE AM FOST?

 Poate că o întrebare ar fi fost mult mai umilă decât un răspuns. Sau poate că, dacă aș fi călătorit în Ierusalim, sau la Athos aș fi avut mai mult Duh Sfânt, ca să vă spun o poveste nouă. Cert e că, oriunde ai fi în lume, povestea nu se schimbă niciodată, că e mereu veche și îmbătrânită pe barba de lacrimi a Blândului Dumnezeu.

Nu pot să vă spun nimic despre îngeri. Iertați-mă că nu am întâlnit niciunul deocamdată. Dar dincolo de toate, am întâlnit oameni. Schimbați la față, tineri, bătârni, veseli, triști, bucuroși sau  și simplu răvășiți de erorile veacului.

Un preot trebuie să vorbească mereu de bine. Mda...Știu... Și de aceea am tăcut mereu în ultima vreme. Ca să nu spun tot ceea ce port pe inimă. Veacul, oamenii, ideile lor, singurătățile lor, ciudățenia  din fiecare. Nu știu nici dacă ceea ce spun acum are o valoare. Parcă îmi și văd textul publicat pe Facebook, cu două trei like-uri. Nu știu... Sau poate nu înțeleg eu schimbările vietii, sau e semn că eu am îmbătrânit. Și scrisul meu, și poezia mea, și cenaclul meu...

CE VA URMA DUPĂ ACEST ARTICOL? OARE TOT UN LIKE?

  În vara această tăcerea mă costă scump. Cu o excepție, un suflet entuziast, care mi-a cerut să o asist la o audiție, pentru intrarea în cenaclu și alte câteva persoane entuziaste, care mereu îmi scriu frumos. În rest, tăcere. Deci, ce să vă spun despre cenaclul meu? Că va merge mai departe? Da, e o soluție, dar eu încă caut entuziasmul prietenilor. Ca și Diogene care mergea cu felinarul în plină zi. Căutând un om...

Hristos însă există. Și Maica Domnului. Și nu cred că nu va mișca inima celor ce au dor de cenaclu. Și a celor ce au dor de misiune.

CONCLUZII

Vedeți, dragi prieteni nu v-am scris nimic duhovnicesc. 

Vedeți, Părinte Marius că nu mai am niciun text serios pentru siteul LUMEA CREDINȚEI. Ceva cu Părintele Arsenie sau ceea ce vă doreați când mi-ați vorbit acum câteva luni cu atâta drag. 

Vedeți că nu am texte despre “asceză”, deși lumea îmi cere mereu și mereu sfaturi bune. Vedeți, că nu am nici măcar puterea să tac p   ână la capăt. Că poate nu sunt așa cum credeți voi, ci cum ar bănui unii oameni că sunt... Doar un lumesc,un cântăreț, un purtător de instrumente prin biserică, un fel om pe care măcar din când în când în când merită să mai vezi ce mai pune la cale.  Nu-i așa prietene LIKE?

Și o veste bună:

 SÂMBĂTĂ  DE LA ORA 10 SUNT LA DISPOZIȚIA OAEMNILOR DORNICI DE LUMINĂ, LA SIBIU, PE STRADA DEALULUI…

DECI, PÂNĂ ATUNCI VOI, CARE TOTUȘI AȚI CITIȚI ARTICOLUL PÂNĂ LA CAPĂT, DAȚI UN SEMN MAI NORMAL DE VIAȚĂ ȘI HOTĂRÂȚI-VĂ CE VREȚI?

Like sau veniți cu adevărat lângă Hristos?