AMINTIRI-AMINTIRI-AMINTIRI

PĂRINTELE NICODIM BUJOR, UNGURII ȘI MIHAI VITEAZUL

          Sfântul se uita spre ușă. Am intrat în chilie sfioși. Pe ușă citisem: MONAHUL NICODIM. 

Salutăm cu iubire și deodată rămânem surprinși de cele două scântei din ochii părintelui. Vorbea blând, liniștit și aproape încet. Veneam de la Părintele Adrian, de la Biserica Mihai Vodă, și iată ce auzim:

-         Bat clopotele la Mihai Vodă!!!

Uimiți ne întrebam în gând de unde știa Părintele Nicodim, că am fost la Biserica Mihai Vodă. Am răspuns imediat cu entuziasm:

-         Bat încă pentru neamul românesc. Noi mergem și cântăm pentru neam. Și pentru voievodul Mihai Vitezul.

Părintele a fixat ochii spre tavanul chiliei și apoi a întors privirea spre noi adăugând:

-         Ar fi putut să fie canonizat. S-a opus un episcop, spunând că ar fi avut o legătură cu o unguroaică.

         - Dar e sfânt părinte?
     - E sfânt!

          - Și Eminescu?

          - L-am văzut în rai. Mi s-a arătat într-o noapte. Părintele Galeriu i-a scris și un acatist. O ce frumos! Galeriu juca în tinerețe într-o piesă de teatru. El a avut rolul necuratului. Trebuia să-l joace pe acesta. Și-a pus două becuri în loc de coarne. A fost extraordinar.

         -  De nota 10?

         - 10! Daa, 10! Ce mai e pe la Sibiu? Ce mai face Mitropolitul Plămădeală?

         - S-a mutat de câțiva ani la cer.

        -  Daa, mă tem că ungurii ne vor lua Ardealul?

         - Chiar așa părinte? De ce?

         - Pentru că suntem un neam de amorțiți.

         - Trăim din zvâcniri...

         - Daaa...

Apoi părintele ne-a privit din nou cu milă, după care a am simțit o stare de incredibilă bucurie. Iar astăzi, mai mult ca oricând mă gândesc la aceste momente sublime și pline de semnificație. Au fost clipe de testament moral, de profeție și de luare aminte la faptul că bunătatea este primordială pentru orice creștin. De aceea, chiar acum scriind cu emoție, cristalinul mi se umple de lacrimi și îndrăznesc a spune: Nimic nu a fost în zadar!

- Părinte, Părinte am lacrima grea,

Așeaz-o la tine pe ochi să nu moară...

- Copile, copilă, e lacrima mea,

Chiar eu am născut-o, din milă amară.

- Părinte, Părinte, mi-e dor de cei duși,

De sfinți voievozi și poeți de lumină.

- Copile, copilă, pe inimi stau cruci

Și eu v-am lăsat o povară senină.

- Părinte, Părinte, de ce ne iubești,

Nu vezi că e greu să purtăm legământul?

- Copile, copilă, sunt lacrimi cerești,

Iubirea e lege și-și vrea crezământul.

- Părinte, Părinte, noi suntem din lut,

Mereu câte-un vifor ne rupe veșmântul.

- Copile, copilă, nimic nu-i pierdut,

Cât vremi de ninsoare n-astupă pământul.

                      - Părinte, Părinte și țării-e mult,                           

Cu-atâtea imperii ce vin cu urgie.

- Copile, copilă, nu este trecut,

Prezentul vă-ndeamnă ca luptă să fie.