BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

18 ianuarie 2013

UN CÂNTEC CARE VA FI ÎN CURÂND PE BUZELE TUTUROR!

CÂNTECE PENTRU CENACLUL LUMINĂ LINĂ...


CÂNTEC PENTRU ROMÂNI
REFREN:
Unde sunt acum românii,
Întrebaţi-vă şi voi,
C-au ajuns aici străinii,
Să conducă peste noi.

Legi de rău, puţină pace,
Pe pământul nostru sfânt,
Iar poporul tace, tace,
Într-un umilit frământ.

Europa ne-a dat nume,
Slăbiciuni ca să avem,
Nici nu se mai poate spune,
Cine suntem şi ce vrem.

Stau biserici fără tineri,
Parastase peste tot,
Lunga noastră zi de vineri,
Şi-o Golgotă fără rost.

Unde e Mihai Viteazul,
Să ne dea un mic avânt,
Horea şi Avram Iancul,
Cu eroii din pământ.

Ceau, Ok, vorbe străine,
Ne vorbim ca nişte muţi,
Nu mai sunt cuvinte line,
Abia poţi să le asculţi.

Hai, treziţi-vă din moarte,
Ăsta este trai de slugi,
Mai citiţi din sfânta carte,
Pentru neam să faceţi rugi.

16 ianuarie 2013

Prea multe minuni!

CAC-CAN-UL DUHOVNICESC
Prea multe minuni ni se întâmplă. Voi le cereţi, voi nu ştiţi ce să faceţi apoi cu ele. Le dospiţi în inimă, după care le puneţi sub obroc. Ca să vă prefaceţi că nu le-aţi văzut. Of, popor ortodox, cine să-ţi mai înţeleagă firea. Sau neputinţa...
Mi-e dor de oamenii simplii. Care nu cer şi nu văd minuni. Acei "truditori" care se scoală în fiecare dimineaţă şi pornesc cu pas grăbit spre muncă, spre şcoli, spre viaţă. Bucurându-se de singura minune care trebuie aplaudată şi înţeleasă: VIAŢA! Pentru că, noi creştinii complicaţi, avizi de minuni, de performanţe duhovniceşti, de stări angelice, de punerea în lucru a canoanelor, am uitat să ne mai bucurăm de singurul mare dar al omului, cel mai scurt şi cel mai umil: VIAŢA!

   Mă tem că nu o să fiu înţeles. Mă tem că în curând nu voi mai scrie. Mă tem că şi aceia care mă citesc o fac dince în ce mai rar şi mai repede, cu implicaţii sufleteşti subiective, cu jumătate de suflet, cu "viaţa" lor. Mă tem că minunea de pe Dealului, de joi seara, adică aceea cu curgerea din Icoana Îndrumătoarea a lacrimilor Maicii Domnului, nu o să fie decât un bun subiect de "can-can". A curs mir, bun, şi cei cu asta? A fost "mişto" şi atâta tot. Mai ne dăm vreo câteva zile "mari" cu Hristos, cu Maica Domnului şi cu "realizările" noastre... Căci, vrem nu vrem, siteurile ortodoxe au coborât ortodoxia la nivel de can-can duhovnicesc. Adică senzaţioanaluri, minuni, sfinţi celebri, moaşte pline de putere şi puţină, foarte puţină normalitate. Adică, un om care munceşte, se trezeşte de dimineaţă şi iubeşte de dragul iubirii...

14 ianuarie 2013

BUCURĂ-TE MIREASĂ, PURUREA FECIOARĂ!


Nuntă
pe umbra veche,
doi paşi şi cerul,
splendori ce cântă,
vise ce ard,
lacrima,
moartea,
lumea,
misterul,
se lasă dulce,
mirul de nard.

fecioare mute,
alte icoane,
doar dăruire,
palme se stâng,
Mirele varsă,
balsam pe rane,
îngeri şi oameni,
în dor se strâng.

numai mireasa,
albă de milă,
pe amintire,
har va iubi,
ochiul se strânge,
fără de silă,
când o să fie,
când va veni...

9 ianuarie 2013

DUMNEZEU, BUNICUL MEU!



Lumea nu e rea. Nici gândul, nici dorul şi nici această iarnă ciudată. Lumea e de fapt e un vis prelung şi fără de oprire. Un somn care se zbate leneş, între genele noastre obosite de prea puţină viaţă.
Lumea nu e nici măcar veselă. Iar tot ceea ce se vede cu ochiul liber a fi bucurie, e de fapt iluzia unei secunde, poftirea noastră copilărească de a crede că totuşi există frumos şi înălţare.
Dumnezeu e bun. Mereu bun, mereu cald şi mereu acelaşi. Cum l-am visat, cum l-am dorit, cum l-am aşteptat în nopţile de, copilrie, de vină şi de singurătate. Dumnezeu ca un fior, sau ca un opaiţ care ne dă mereu speranţe şi ne spune mereu că va veni.
Iar Dumnezeu nu e aşa cum îl vedeţi voi. Măcar de l-aţi vedea. Nu e nici o rază, nici o veşnică balanţă între bine şi rău şi nici un măcar un vifor de dreptate. El este Dumnezeu şi atâta tot. Bunicul care plânge pe umerii nepoţilor şi aşteaptă o clipă de iubire. Sau răspunsul l-a întrebarea: Voi când veţi veni la Mine?

TAINĂ

Pajişti albe, păsări mute,
Vin izvoarele acasă,
Pe basma stau răni trecute,
Ochii mamei ce se lasă.

Grâul într-o pâine rece,
Cumpăna fără fântână,
Timpul care nu mai trece,
Ci în doruri se-adună.

Turmele căzând sfioase,
Dintre stele fără patimi,
Lapte din iubiri frumoase,
Şi din inimi, şi din lacrimi.

O icoană, şi-o căţuie,
Fumul mirosind a moarte,
Colo sus pe-o cărăruie,
Bradul priveghind în noapte.

Şi o taină, vis ce-aduce,
Mielul către jertfă nouă,
Crinul ce-a ieşit din cruce,
Suferinţa ca o rouă.

8 ianuarie 2013

LA MULŢI ANI! REDESCHIDEM FRUMOSUL!


PURITATE
A trecut bucuria zăpezilor? Sau poate dragostea noastră de frumos? Nu putem spune multe, dar putem crede multe. Nu avem argumente să nu iubim frumosul, dar putem să ne minţim că încă mai avem poftă de frumos. Of, lume tristă şi fără de frumos. Mi-e milă de neputinţa ta, aceea de a mai vedea ceva frumos în lume, în îngeri, poate chiar în fiecare om. Iată-mă deci scriind. Chiar cu riscul de a nu spune decât lucruri simple. Dar, un vers de la mine, cine ştie, poate fi mâine o aducere aminte că, undeva pe pământ, într-un colţ de lume întunecată,cândva, mai există un dor de frumos. Măcar atât!
Pr. Cătălin Dumitrean
-astăzi 8 ianuarie 2013, la redeschiderea speranţei şi a blogului de poezii-



DOR
Of, ce dor, ce vis cuminte,
Un copil şi două lacrimi,
Braţe moi de stea cuminte,
Şi nici un cuvânt de patimi.

Of, ce clopot, bate, bate,
Rugăciunea se porneşte,
Două mâine de om curate,
Şi un duh care şopteşte.

Of, ce inimă, iubirea,
Maica Domnului soseşte,
S-a smerit din nou simţirea,
 Pentru cel ce o primeşte.

Şi vestim ceea ce vine,
 Dorul florilor de pace,
Doamne, e atât de bine,
Dacă inima nu tace!