SFINŢII ROMÂNI

Nu au decât lacrimi, iubire profundă,

Din cer se coboară, în ceruri rămân,

Prin ei bucuria la noi se întâmplă,

Sunt sfinţii luminii, sunt sfinţii români.

Şi unii au nume, şi alţii tăcere,

O singură lege, pe milă stăpâni,

Trăiesc peste moarte, vestesc înviere,

Sunt sfinţii luminii, sunt sfinţii români.

Nu doar veşnicia, ci ţara îi cheamă,

Ca apa ce curge din limpezi fântâni,

S-alunge fiorul de silă şi teamă,

Sunt sfinţii luminii, sunt sfinţii români.

Nu este în bine acel care tace,

C-aşa spune vorba de preţ, din bătrâni,

Ferice de cel ce iubeşte în pace

Şi-şi face colibă cu sfinţii români.