BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

27 ianuarie 2012

De la Pontul Mediteranei

Elegiile străinătăţii
 Padova 27 ianuarie


I
Peste pământ se scurge parte,
Din fosta mea prea scrisă carte,
Şi orologiul încă bate,
Că este noapte în cetate.

Şi sunt pe străzi serbări deşarte,
Şi ochii mei privesc departe,
Şi nu mai simt nimic în toate,
Poate că lumea nu mai poate.

Iar unii spun că sunt dezastre,
C-ar fi zăpezi şi-n luna marte,
Dar nu mai vreau decât o carte,
Şi-o lacrimă dacă se poate.


II



Şi-n stupi e iarnă şi viscere,
Câtă splendoare de tăcere,
Din miere facem punţi de dor,
Peste oceanele ce dor.

Ne zvârcolim cu rugi în stele,
Poftim priviri şi lanţuri grele,
Ne plâng icoanele în flori,
Şi buzele ne sunt ninsori.

Îmi caut lacrimile mele,
Prin inimi care par vâlcele,
Dar nu găsesc decât un nor,
Şi-atâta dor, şi-atâta dor.


26 ianuarie 2012



Ninge fără mine...
Padova, 26 ianuarie


Ninge în ţară, ninge departe,
Totul îngheaţă, totul e alb
Şi din iubire vă scriu o carte,
Cu timbrul vieţii, simplu şi cald.

Ninge în inimi, ninge în vatră,
Păşim prin lume tot mai încet,
Totul îngheaţă, totul e piatră,
Prin gări de lacrimi ninge discret.

Ninge în toate, ninge şi ninge,
Alte iluzii se scurg din cer,
Ochiul Tău Doamne tace şi plânge,
Cu fulgi de jertfă, blând şi stingher.

Ninge din sfinţii plecaţi în stele,
Sau poate ninge din fruntea mea
Şi numai astfel se spală rele,
Ce veste bună, ce vreme grea...

22 ianuarie 2012


Lumină prea lină

Lumină prea lină,
Pari astăzi departe,
În ochii de gânduri şi sfinte tăceri
Oglinda iubirii în ţăndări împarte,
Secunde, petale şi alte poveri.

Dar totul se-adună,
Renaşte în păsări,
Un stol de credinţă ce zboară visând,
Şi dorul se-ntoarce măiastru în flăcări,
Cu îngeri, cu stele, cu cer şi pământ.

Acum este ora de veghe şi pace,
Explozii solare aruncă nămeţi,
Un clopot de gânduri se-ascunde şi tace,
Tu Maică Cerească ce toate le ierţi.

Lumină prea lină,
Şi veche şi nouă,
Doar ceara ta albă va curge mereu,
În jerftă frumoasă şi plină de rouă,
Tăcere miloasă pe sufletul meu.




9 ianuarie 2012

Când se mai odihneşte şi Dumnezeu?

Transhumanţă cosmică


Să ne desprindem de pământ,
Să cumpărăm un loc pe Marte,
Acolo e pustiul sfânt,
Şi Patericul fără carte.

Să vină Dumnezeu firesc,
În vizită cu sfinţi de pace,
Să-i dăm un prânz mai omenesc,
Nu doar iubirea care tace.

Poate un ceai sau chiar un vin,
Ce mai contează în jertfire,
Te faci şi luntre şi suspin,
Şi înger, şi haiduc şi mire.

Şi peste toate, felinar,
Lumină caldă, dor, ninsoare,
Planeta ce-a pierdut un dar
Pământul care ne mai doare.

Şi Dumnezeu să doarmă blând
Fie pe Marte, pe Pământ…

7 ianuarie 2012

Curge valul timpului, rămâne iubirea cerească...


Îngeri între sfinţi



Pe jos, prin zbor, aceeaşi cale,
Aşa ne trece vremea, greu,
Şi coborâm din deal în vale,
Şi-apoi urcăm spre Dumnezeu.

Suntem când stânci, când ape duse,
Din când în când ne mai iubim,
Cu lacrimi de firesc ascunse,
Şi altfel nu voim să fim.

Un glonţ, un tun, război atomic,
Şi ne ascundem după morţi,
Purtând, un surogat eroic
Că noi vom rezista prin nopţi.

Îmbătrânim cu carnea slabă,
Întinerim la un cuvânt,
Şi ne aflăm mai mult în treabă,
Prin lumea aceasta de frământ.

La vremi de dor mai dăm de ştire,
Că suntem îngeri între sfinţi,
Şi ne sorbim dintr-o privire,
Şi  devenim cei mai cuminţi.

Apoi, ne întoarcem în tranşee,
Şi suferim, dar nu cârtim,
Iar Dumnezeu din cer ne cere,
Să ne iubim, să ne iubim.









5 ianuarie 2012

Drumeţ în calea lupilor...

Cine este călugărul din imagine, căruia îi este dedicată acesată poezie?
Drumeţ
 

Drumul de pace,
Noapte,
Ce noapte!
Toate respiră în univers,
Ce să-ţi spun lume,
Tu ce ai şoapte,
Poate o vorbă,
Poate un vers.

Tu din tăcere,
Îţi faci un nume,
Tu din iubire,
Îţi naşti un spin,
Ce să-ţi spun lume,
Vino-ţi în fire,
Nu vezi că ceasul,
Plânge divin.

Dar, tu ai gheaţă,
Zăbrele strâmte,
Ochii tăi simpli,
Azi se închid,
Nici o idee,
Pe lac de minte,
Nici o credinţă.
Poate un vid.

3 ianuarie 2012

Pe 13-15 Ianuarie Icoana Maica Domnului Îndrumătoarea vine la Sibiu!

Ai venit Măicuţă să ne mai vedem!


De unde atâta firesc. Voi ştiţi ce se întâmplă? Măica Domnului vă va intra în casă. Of, puţin iubitorilor. Mult gânditorilor. Va fi chiar ea... Ascultaţi... Cu vocea ei blândă. Şi îngerii care îi cântă vor pricesne... Cenaclul îngerilor îndrăgostiţi de pământ. 
Maica  Domnului nu a uitat niciodată că voi sunteţi copiii ei. Nu v-a repudiat niciodată. Nu s-au uitat la smintelile voastre naive. Vine la voi. Da,da Şi la tine... Şi la mine... Nu mai pleca capul în jos. Să nu-ţi mai fie ruşine de tine. Ajunge! Pentru Dumnezeu! Ajunge cu pasiunile propriilor orgolii şi a vanităţilor de aiurea...
Vine Măicuţa! Vine cu candela ei de lumină sublimă...
Vine ca să te atingă cu palma pe frunte, aşa cum te va mângâia mereu şi în ziua cea lungă, veşnică şi neînserată...
Ascultă! Se aude imnul iubirii. Taci! Nu mai vorbi! Nu mai gândi nimic! Nu mai osândi pe nimeni! Nu îţi mai privi cu importnţă propriile răni. Ascultă! Vorbeşte acum doar ea ea, Măicuţa noastră, viaţa uitată de tine, din icoana care te aşteaptă la veghe, din locul în care întotdeauna ai simţit fericirea. Taci! este praznicul vorbelor ei... Taci, te-am rugat... Măcar o dată să taci şi să o asculţi! Şi, vino lângă ea. Să o îmbrăţişezi...
Maica Domnului vine! E aici!
Sărut mâna Măicuţă!

Perdeaua de fericire

Palmă ce-a umblat pe tâmplă,
Bucurie,
Ca un val pierdut din mare,
Bucurie,
Nu am Doamne nici o vină
Bucurie,
Iarna mea aduce floare…

,
Apa care curge blândă,
Bucurie,
Porţi deschise pentru suflet,
Bucurie,
Bal de dragoste în cuget,
Bucurie,
Taina mea mereu flămândă.

Îngerii la geamuri cântă,
Bucurie,
Lasă-ţi insula de jale,
Bucurie,
Nu mai plânge, rană sfântă,
Bucurie,
Maică ce ne arzi pe cale.
Bucurie,
Bucurie,
Bucurie…

2 ianuarie 2012

Bună seara!

La han cu îngerul

Nu voiesc să îndrăznesc mai mult decât povestea lumii. Scrisă şi nescrisă. Ştiută şi uitată. Dacă ar fi să spun ceva nou, dacă ar fi să mă numesc teolog, aş spune oamenilor povestea îngerului meu păzitor. El, cel ce-mi este cel mai fidel martor al clipelor de viaţă.
Cu câteva zile în urmă mă plângeam că oamenii îndrăznesc să îmi confişte biografia. Ei bine, am greşit. Oamenii nu  aduc nimic nou sub soare. Ei te văd precum tu doreşti să te vadă şi precum ei doresc să te vadă. Niciodată însă nu te văd pe tine, pe omul de dincolo de tine, pe sfântul cel iubit de înger şi aşteptat în cer de Dumnezeu…
Omul te vede alb când tu eşti albastru. Omul te simte rege când tu eşti cerşetor. Omul te scufundă în derizoriu când Dumnezeu te iubeşte cel mai mult. Mă gândeam chiar acum la acei ce au avut şansa lanţurilor din temniţele comuniste. Şansa de a fi asceţi, de a se ruga intens, de a-şi ierta duşmanul. Poate şi şansa părintelui de la Tanacu, despre care lumea nu ştie că va ieşi sfânt de pe uşa închisorii…
Mi-e teamă doar atunci când lumea mă vede ca sfânt. Sfinţii şi regii sunt uşor de ponegrit, de dărâmat şi par sortiţi uitării. Evident că nu e vorba de acei ce sunt în calendar. Deşi, şi cu ei e o poveste lungă. Şi poate aceeaşi uitare. Faptele tale bune, însă, dacă nu sunt zilnice şi continue, pot deveni blestemul tău. Iisus Hristos însuşi a fost dus pe cruce pentru că unii se plictisiseră de minunile sale. Vroiau ceva mai mult, ceva mai tare… Înţelegeţi? Mă înţelegeţi?
Cu neşansa de a nu fi stat niciodată la masa unui han străvechi, cu iertare pentru eventualul vin bun ce nu l-am băut în viaţă, vă doresc zile blânde şi rămân acum la o poveste cu îngerul meu…

                         Înger la han

Aceeaşi masă, stropi de tăcere,
Carafa veche, vinul flămând,
Şi doar un înger părea că-i cere,
Omului singur, un scaun blând.

Ce ai cu mine? Eşti bun, desigur.
Du-te departe, du-te, te rog,
În noaptea asta vreau să fiu singur,
Doar eu şi moartea, veşnicul drog.

Nicio splendoare, lumea mă doare,
Visul se sparge, somnul e gol,
De-atâta vreme ard în eroare,
Aceeaşi piesă, acelaşi rol.

Nimeni nu ştie ce sunt pe lume,
Ce am în suflet, ce port în gând,
Sunt ca o mare prinsă în spume,
Dusă pe maluri, rând după rând.

Tu, înger vrednic, un zbor ferice,
Ce-ţi pasă ţie, eşti rai plăpând,
Ai interese albe şi vise
De mântuire peste pământ.

Noi, cei cu oase, cu emisfere,
Robim prin suflet, fără un rost,
De la zidire viaţa ne cere,
Aceeaşi moarte, acelaşi cost.

Ştiu, ai o lege şi-o datorie,
Mereu cu mine vorbind de rai,
Mai bine pleacă, dor să îmi fie,
Şi din speranţă flori să îmi dai.

Îngerul tace, ascultă paşnic,
Fără de silă, smerit, duios,
Pare el însuşi cerul cel darnic,
Solul răbdării, Iisus Hristos.

Aceeaşi masă, un om ce plânge,
Acelaşi înger, vechi, de demult,
Şi-o vorbă lină, care se stinge,
- Stai, mi-e mai bine, tac, te ascult…





1 ianuarie 2012

Vă doresc la mulţi ani!

JOI SEARĂ AVEŢI RĂSPUNS LA ÎNTREBAREA:

"Care a fost poezia cea mai 
frumoasă sufletului dumneavoastră în anul 2011?"
Au fost până acum aproape 261 de voturi.Mai aşteptăm şi în aceste seri eventual răspunsuri pe adresa: dumitreancătălin@yahoo.com
În arhiva blogului găsiţi marea majoritate a acestor poezii.
Vă mulţumim pentru fidelitate, mai ales celor din judeţele Parhova şi Braşov. Evidenţiem însă şi grija prietenilor sibieni pentru acest concurs. Ne cerem scuze că nu am avut până acum timpul necesar ca să contabilizăm răspunsurile voastre. Pe joi seara!

Noul vechi
prima poezie a anului 2012
  



Când voi sta într-o clepsidră,
O să-mi spui că sunt un suflet,
Boltă inimii şi grindă,
Valul cel lipsit de vuiet.

O să faci precum odată,
Să spargi sticla de iubire,
Zidul vieţii ce arată,
Lacrima de despărţire.

Şi când o să-ţi spulberi visul,
Am să stau cu doruri line,
Şi-am să-ţi spun, eu sunt nisipul,
Ce a curs de fapt în Tine.