BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

22 noiembrie 2011

COLIND PENTRU LUCIAN

CENACLUL LUMINĂ LINĂ ÎNALŢĂ SÂMBĂTĂ O RUGĂ PENTRU LUCIAN


Concertul de sâmbătă seara are o lege şi o datorie morală, să fie dedicat fratelui nostru, Lucian, ofiţer în Ministerul de Interne, plecat dintre noi acum 40 de zile în urma unui tragic accident de circulaţie.
M-am frământat mult cum să dau o replică morţii, cum să calc cu moartea pe moarte şi am ajuns la concluzia că numai prin cântec, prin dăruire, prin exuberanţă, prin iubire, vom putea cu toţii învinge moartea.
La iniţiativa mea, Cenaclul Lumină Lină organizează sâmbătă la ora 17, la Biblioteca ASTRA, un concert extraordinar de colinde, cântece de iarnă şi muzică patriotică, în memoria lui Lucian.
Familia a îmbrăţişat cu toată bucuria o astfel de iniţiativă, iar colegii săi de la Direcţia Circulaţie Sibiu vor fi şi ei acolo spre a se alătura demersului nostru.
Sunt sigur că numai astfel putem să îl bucurăm şi pe Lucian. De undeva din cer, el aşteaptă ca să ridicăm frunţile, să devenim mai credincioşi, mai apropiaţi de valorile naţionale şi să mergem înainte.
În acest sens, sper ca la acest eveniment să lansez şi o nouă carte de poezii. Însă, până atunci, iată, chiar acum, am terminat de scris ceva în memoria lui Lucian. Citiţi şi simţiţi cum îmi bate inima…


COLIND PENTRU LUCIAN

De când prin toamnă bate moartea,
Ea nu mai e aşa frumoasă,
Şi Lucian e dus prin stele,
Iar noi îl aşteptăm acasă.

Prin gări doar despărţiri amare,
Un tren a îngheţat în minte,
Iubirile sunt tot mai rare,
Şi nu rămân nici în cuvinte.

Poftim mai mult un strop de soare,
Dar vine iarna ca o pradă,
Şi parcă şi speranţa doare,
Când Lucian e dus de-acasă.

Ne vom ruga, vom spune multe
Colinde vii şi-nlăcrimate,
Dar cine oare să le-asculte,
Când sunt atâtea morţi ciudate.

Şi n-ar fi grea singurătatea,
Şi n-ar fi nicio tulburare,
Dacă prin lume răutatea
Nu ar mai sta în fiecare.

Şi Lucian ar fi chiar cerul
În care punem viaţă blândă,
Şi moartea sa ar fi misterul
Că Dumnezeu ne stă pe tâmplă.

Abia atunci, cu dor şi pace,
Vom spune vestea cea duioasă,
Că Lucian în noi nu tace,
Şi iată, e de fapt acasă.