BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

6 septembrie 2011

Un dar de la Dumnezeu
În zorii zilei m-am întâlnit cu Hristos. Eram atât de frământat de neputinţele mele, de păcatele vieţii, de durerile lumii, încât credeam că toamna aceasta vine ca un imens proces de conştiinţă ce-şi caută osândiţii. Şi deodată, ce minune, ce sublim, ce vis real. Domnul stătea în faţa mea. Blând, ruginiu, sfielnic şi blajin în privire.
Am închis ochii şi am rostit: Tu Doamne, chiar aici? Ce cauţi pe acest drum de viaţă?
Iisus şi-a lăsat mâna dreaptă pe obrazul meu, m-a mângâiat uşor şi tăcând  mi-a arătat frunzele toamnei căzute din înaltul semeţilor pomi. Am privit instantaneu în jos, pe caldarâm, acolo unde mii de frunze se amestecau cu pasul trecătorilor grăbiţi. Iisus s-a aplecat uşor, a idicat o frunză şi mi-a dăruit-o, nu înainte de a-mi zâmbi liniştit. Pentru prima dată eram străpuns de ochii Săi: Ce ochi Doamne, ce ochi!
Văzduhul părea să-mi străbată fiinţa şi mii de îngeri doxologeau o cântare frumoasă, dar greu de desluşit. Am luat frunza cu mîna tremurândă. Pe obraz lacrimi calde cădeau pline de graţie şi fidelitate. Domnul m-a mai privit încă o dată. Apoi m-a binecuvântat şi s-a făcut nevăzut.
Am simţit că lumea este parcă alta. Mai bună, mai simplă, mai frumoasă. Că nimic nu moare, că totul există din dar, că oamenii pot să iubească şi să ierte mereu. Gândurile mele de dinainte dispăruseră. Eram doar eu, lumea şi cerul. Iar în mână ţineam o frunză ruginie de toamnă divină.  
La ceasul aşteptării
Tu te gândeşti la mine Doamne?
Eu nu mai pot de al tău dor,
Sunt parcă mii şi mii de toamne,
Şi ochii plânşi aşa mă dor.

De ce nu stai mai mult cu mine?
De ce tot pleci şi vii mereu,
Doar şti ce bine-mi e cu Tine,
Şi nu cunosc alt Dumnezeu.

Nu-ţi cer, vai, nici o socoteală,
Atâta doar că Tu sunt eu,
Deci iartă-mi of-ul de sfială,
Ce-l am spre Tine, Dumnezeu.

O să te-aştept mereu cu pace,
Nu te gândi la mine doar,
Iubirea în jertfire tace,
Oricât ar fi acest amar.

Şi va veni o vreme plină,
Când amândoi, uniţi în gând,
Vom plămădi în cer lumină,
Să o trimitem pe pământ.