BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

24 septembrie 2011

ceea ce ştim despre noi

DIALOGURI CU SUFLETUL MEU(II)

DESPRE APOCALIPSA DINTRE NOI...


- Trăim timpuri apocaliptice sau doar simple agresiuni verbale, care ne vorbesc de sfârştiul lumii şi de cel al vieţii?
- Cred că planeta mai are încă multe şanse, oferite de Bunul Dumnezeu, spre a-şi construi propriul destin. Dar dracii încearcă să-l ascundă tot mai mult pe Dumnezeu de "ochiul liber" al muritorilor. Şi de aici observăm că religiozitatea alunecă în ezoterism, în secte în yoga, în musulmanism. Dumnezeu cel Întrupat nu mai este cognoscibil. Abia se mai întrevede în lume şi aceste curente îl transferă în labirinte hidoase şi ceţoase. Ori se ştie că Iisus Hristos este Dumnezeu cel văzut. Precum spune şi Sfântul Apostol Pavel "Chipul Dumnezeului celui nevăzut" Coloseni 1.13


- Deci setea de apocalism pleacă de la mistificare lui Dumnezeu?
- Exact. Hristos vine în "carne şi oase" la fiecare Liturghie, iar sectarul şi protestanţii vin şi spun că nu vine, că este doar "un simbol" al prezenţei Sale. Şi de aici încep scenariile. Unde e Dumnezeu? Ce face El acum? Cum ni se descoperă? Păi cum poţi să întrebi lucrul acesta când la 9.30, când tu stăteai "degajat" în patul tău duminical, El tocmai s-a coborât între noi în Potirul liturgic. Ezotericii îndrăciţi au scos însă din "teologie" acest adevăr şi au spus, evident prin gura diavolului, că: "Nici vorbă domnule de aşa ceva!" Şi l-au dus pe Hristos prin mintea noastră, cică în meditaţii transcedentale.Ori cum să-l duci la plimbare pe Dumnezeu prin biata ta minte, pe care, iertaţi-mă, uneori stau toate spurcăciunile?
- Şi  de aici delirul...
- Şi de aici începe mândria. Vine yoghinul şi spune emfatic : "Eu, prin "ego-ul" meu am adus energia divină în mine. Eu am stat atâtea ore în exerciţiu şi am coborât "cerul" pe pământ. Ca şi când Dumnezeu nu ar fi dornic de chenoză, de smerenie şi ar fi forţat să se absoarbă într-o minte de om. Adică, noroc cu omul că îl mai caută pe Dumnezeu şi îi forţează mâna să se coboare printr-o energie. Şi de aici începem să facem scenarii despre parusie.
- Să agităm lumea?
- Dracul asta vrea. Agitaţie, panică, frică, delir. Să ne aducă frica-n oase că nu ne vom mântui, că nu vom fi iertaţi. Deznădejdea, ce mai, asta e arma cea mai mare a adversarului.
- E război nevăzut pe planetă?
- Este, război în toată regula. Şi războiul e în mintea noastră. Aici e teatrul ostilităţilor, plaja combatanţilor. Prin orgolii dracul îi biruieşte pe toţi. Numai de smerenie şi de puterea noastră de a ierta pe alţii, el fuge şi se face nevăzut.

Lumea de astăzi
 
Şi nuclearul ne pătrunde-n vine,
Excentrici devenim şi plini de jar,
Ne războim de câte ori ne vine,
Si ne iubim din ce în ce mai rar.

E front deschis în zori de dimineaţă,
Obuze de cuvinte ies din noi,
Copiii printre gloanţe se răsfaţă,
Şi morţii au ajuns precum un roi.
 
Dar nu din oase iese sânge aspru,
Ci din acel ungher de suflet stins,
În care viaţa a săpat un castru,
Şi-un zeu viclean, febril şi neînvins.

Prin amintiri se-nalţă buruiana,
Jandarmi hidoşi ne dau un drog plăcut,
Nu mai putem închide vorba, rana,
Simţind de fapt că nici nu ne-am născut.

E boală pe planetă, foc, dezastre,
Ecologii se luptă fără sens,
Sunt tot mai mult lăcrimări sihastre,
Şi amăgiri de pace şi consens.

,Ne-ar trebui cinci aripi într-o parte,
Şi alte cinci ca să zburăm spre cer,
Să ne ascundem în a vieţii carte,
Într-un atom de milă şi mister.

Şi-abia târziu peste milenii brute,
În parusii să revenim mai moi,
Ducând în palme lacrime trecute,
Acele flori ce le-am ascuns în noi.