BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

17 septembrie 2011

cuvânt de sâmbătă seara


Fericire în noapte!
Încerc să adorm. Greu, foarte greu, din ce în ce mai greu. Gândurile se aşează parcă ostentativ pe inima mea. Şi tot ceea ce mă înconjoară mă predispune la tăcere.
E cald. parcă o lavă vulcanică nevăzută vine de undeva din adânc să ne cutremure simţirea. Oraşul îmi pare greoi şi plin de trecut. Aş vrea să fiu undeva departe, în inima Apusenilor, sau pe un lemn de brad la Vatra Dornei... Să-mi simt neamul cum mă provoacă ca să-mi jertfesc fiinţa.
   Nu pot să scriu mai nimic concret. Ştiu că cei de la "Lumea Credinţei" aşteaptă articole de la mine. Mai ales dragul părinte Marius. Şi voi toţi. Dar, ortodoxia nu se poate face prin apăsare pe buton. Sunt în aşteptarea timpului liber şi curat. Deoacamdată moartea Părintelui Liviu a fost atât de spontană încât mi se pare chiar o împietate să scriu. Fierb însă. Abia aştept să reîncep să fiu firesc, să nu mă uit spre nici o despărţire, să reiau dăruirea. Alştept să vă spun atât de multe lucruri despre Cenaclul Lumină Lină, despre viitorul său, despre concertele care ne aşteaptă, despre idelurile grupului care mă urmează. 
   Dar, asta nu e totul. Îmi propun de atâtea ori să stau mai mult acasă lângă. Adică în bisericile mele. Dar, e ciudat, ceva se întâmplă şi nu ştiu de ce. Uneori mă simt atât de singur simţind că lumea aşteaptă doar ceva de la mine. Că poate şi acest blog nu e decât un punct de reper pentru cei ce nu  mă cunosc, că însăşi Cenaclul Lumină Lină are mulţi "curioşi" în Sibiu. Dar cenaclul mai are şi multă iubire. Evident de la cei ce pot iubi sincer şi permanent. 
  Am spus ultima dată că voi scrie numai despre lucruri optimiste. Dar, vă rog să nu vă închipuiţi că scriind sincer sunt trist. Nu. Sunt fericit că trăiesc, că mai am zile, că mai am şanse de mântuire. Am ajuns să preţuiesc fiecare zi ca pe un mare diamant. Şi de aceea vă doresc tuturor să ajungeţi la fel ca mine!

Oceanografie

Să te scufunzi în mări de suflet,
Să ai cu tine o lanternă,
Şi astfel să-ţi cunoşti în cuget,
Identitatea cea eternă.

Să şti că eşti de fapt o rocă
Un fel de piatră din adâncuri,
Pe care peştii o sufocă,
Ca nişte veşti din patru vânturi.

Dar ţie să îţi fie bine,
Să nu te simţi legat de gânduri,
De vreo frutună care vine,
Să ducă ape în pământuri,

Şi astfel pacea să se-aşeze,
Pe duna care pare punte.
Şi Dumnezeu să se semneze,
Cu un coral de amănunte.