BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

1 august 2011

Noaptea de dor al neamului meu! Totuşi unde sunt românii?

Roşia Montana sau supliciul ortodoxiei!
 Roşia Montana. Un cântec de lebădă al ortodoxiei. Un fel de a ne face că nu interesează detaliile, că noi apreciem numai miezul şi centrii nervoşi. Poate de aceea, trăim în veacul sutelor de teze de doctorat despre „îndumnezeirea omului”, „hristologia chenotică”, „energii necreate” etc. Iar dacă pui problema faptului că la Roşia Montana cimitirele şi osemintele ortodocşilor sunt ameninţate cu „transmigrarea”, o să ţi se răspundă de la Bucureşti: „Nu ne interesează! Avem probleme mai importante şi urgente. Chestia asta e ceva poporanist,ceva ce ţine eventual de evlavia Oastei Domnului!”.
Mă simt din ce în ce mai inutil şi insignifiant văzând însă cum îmi piere neamul. Cum munţii se vând de guverne şi legi diabolice. Aşa zis „europene”. De felul în care Apusenii sunt în mare „arvuniţi” şi „colonizaţi”. De faptul că moţii au rămas nişte stafii, interesante doar pentru blitz-urile turiştilor din Capitală şi străinătate. Îi vezi la porţi aproape dezumanizaţi, plângându-şi durerea:” O, de ar mai veni odată Crăişorul Munţilor!”
La Roşia Montana compania americană de exploatare a aurului a devenit ipocrită. Investeşte în afişe şi reclame T.V. despre felul în care ei ar dori „conservarea tradiţiilor”, despre vilele pe care le vor oferi moţilor şi despre limuzinele ce le vor avea după ce semnează că sunt de acord cu trădarea. Nu sunt deloc proşti. S-au prins că la români vorbele fără acoperire au mare trecere. Că Nea Mitică este acoperirea fiecărui concetăţean, că „merge şi aşa”, că ortodoxia are „probleme mai delicate”, că politicienii au intrat deja în campanie electorală. E timp de moarte, de futună şi de prăpăd. Pe unde o fi „lancea lui Horea”? 

P.S, Problema ce mai gravă e că deja unii concetăţeni s-au vândul pentru un "blid de linte" şi acceptă promisiunile extraterestre"de fericire" ale americanilor...


Plâns în Apuseni

E rece timpul de acasă
Şi munţii tremură de jale
Şi-n Apuseni pe-o veche masă
O pâine neagră se împarte.

Plecat-au moţii iar prin lume
Să vândă doniţi şi ciubere
Pribegi, păşind pe hărţi postume
Ducându-şi dorul în tăcere.

Mereu străini,mereu bejenici
Mereu cu vise strânse-n cruce
Ei ar dori să fie darnici
Dar munţii lor sunt la răscruce.

Nu au avut nicicând o şansă
În şura lor să întoarcă ţara
Căci hoţii ca într-o revanşă
Le-au luat de veacuri primăvara.

Şi Doamne, ce farădelege
Căci cei mai mari din România
Mereu aduc o nouă lege
Să vândă munţii şi câmpia.

Iar bietul moţ sărac în toate
Trudeşte zilnic pe şosele
Atât cât simte şi cât poate
Să vândă coşuri de nuiele.

Blestem, fatal şi mioritic
Ca fraţii să-şi îngroape fraţii
Şi duhul ne-a ajuns rahitic
Şi plâng în noi de fapt Carpaţii.

 La frângerea neamului




Au început să plângă munţii,
Concetăţeni,vă rog tăcere.
Aici nu-i vorba de prezumţii
Când însuşi neamul e-n durere.

Fiţi serioşi măcar o clipă
Opriţi un ceas ipocrizia
Voi ce-aţi făcut din rai risipă
Vânzând în târguri România.

Mi-ar fi ruşine să am nume
Că Gheorghe şi Ion mă cheamă
Dacă acst postum renume
E doar o dajdie în vamă.

Ce jale, ce comerţ eretic
Să dăm pe amăgiri Carpaţii
Într-un impuls carnal,bezmetic
De-a vinde inima şi fraţii.

Vă cer acum solemnitate,
Din bucium sună suferinţa
E doliu în comunitate
Atunci când moare conştiinţa.

Şi iată, cerul însuşi plânge
Izvoarele devin o mare
Şi-o roată de străini ne frânge
Şi roata e în fiecare.