TREI POEME DE IUBIRIE... VĂ PLAC?

La ora 23.05 am terminat această poezie. O postez aici înaintea celorlalte...

FLOARE DE MARE
 Şi-am izbucnit în lacrimi, ca să te văd mai bine,

Narcotizat de doruri şi înfundat în mal,

Iar ochii tăi Măicuţă păreau un val ce vine,

Din depărtări uitate, sau dintr-un vechi coral.

Eram în naufragiu, pierdusem conştiinţa,

Vaporul meu hipnotic m-a aruncat în larg,

Mi s-a făcut de frică, nu mai găseam credinţa,

Se prăbuşise cinic şi ultimul catarg.

Ce noapte, ce stupoare, ce tragică furtună,

Cu toţii, marinarii, s-au înecat stingheri,

Şi m-am ţinut de-o vâslă, ca de un colţ de lună,

De braţul tău Măicuţă, de lacrimi, de tăceri.

Aşa m-ai scos din valuri, aşa mi-ai dat speranţa,

Să simt nisipul moale de pace şi de har,

iAR de atunci Fecioară, mi-e sfântă cutezanţa,

Plutesc pe marea vieţii şi sunt eu însumi dar.

Şi izbucnesc în lacrimi, te văd acum mai bine,

Căci după orice ploaie, aşa e dat solar,

Să-mi simt destinul simplu, pe nesfârşituri line,

Până ce după moarte voi deveni coral.

 În această seară vă las pe blog două poezii. Nu am pretenţia de a fi mistice, nu cer să fie citite până la capăt, dar dacă Maica Domnului le va aşeza în grădina florilor sale blânde sunt fericit că îi aparţin pe veci...

fotografie realizată azi 10 iulie, ora 11, la Biserica Mihai Vodă din Bucureşti

 Din veşnicie

Ce ocean de tăceri, ce imperiu de sânge,

Şi un chip de copil stă cu tâmpla pe doruri,

În smerenii de cer, Maica Sfântă ne plânge,

Şi nici îngeri nu sunt să îi cânte în coruri.

Este timpul divin, este ceasul simţirii,

Şi o mână de har o atinge pe umăr:

Maica mea, de ce plângi? - zice Fiul Iubirii 

Sunt aici să te-ascult şi nu vreau să te supăr!

Nostalgii se deschid, ard hotarele firii,

Val de pace sfios se preface-n mirare,

Şi Fecioara oftând, prin poteca smeririi,

Spune simplu: E greu? Fiul meu te mai doare?

O Măicuţă, te rog, lasă cerul în lacrimi,

Eu din suflet doresc să îţi uiţi suferinţa,

Ce a fost nu mai e, cuie, lanţuri şi patimi,

Şi aceasta îmi e pentru tine dorinţa.

Ce mă rogi este sfânt, o, Iisuse şti bine,

Dar un lucru îţi cer şi te rog ca o mamă,

Să fi bun cu cei mulţi, iartă cum se cuvine,

Din pământul cel vechi, ce-a ajuns ca o rană.

Ce ocean de lumini, sunt doar crini de visare,

Pe obraz un sărut îşi atinge iubirea,

Fie ce îţi doreşti! Fie leac şi uitare!

O Măicuţă, te rog, le voi da nemurirea!

 Cu Dumnezeu în palmă

Şi câteodată simt un gol în palmă,

Aş vrea să-l ţin pe Dumnezeu de mână,

Să-mi dea cuvânt cu vocea Lui calmă,

Proptea de cer în noaptea cea păgână.

De aş putea l-aş duce într-un munte,

La foc stingher să-i povestesc durerea,

Că viaţa mea a fost numai o punte,

 Prin care s-a urcat la rai tăcerea.

Şi Dumnezeu mi-ar face complimente,

Aşa e El, când dă în parte visul,

Un trubadur purtat de sentimente,

Un cavaler ca a plinit abisul.

Acum însă umil nu îi pot cere,

Să vină simplu, să mă ia de mână,

Are şi El de trudă prin mistere,

Aşa că îl mai las vreo săptămână.

Apoi din nou mă voi ruga în lacrimi,

Să se coboare totuşi într-o seară,

Abstractizând că totul e în patimi,

Şi orice-ar vrea din lume să îmi ceară.

Am să îi dau a Sale din a Sale,

Izvorul meu de suflet şi gândire,

Poeme ce le-am scris din dor, din jale,

Poeme ce le-am scris din dăruire.