BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

22 iulie 2011

Plapuma frunzelor de iubire

Nu o să scriu din impulsuri, nu îmi e bine să mă frământ în frământările voastre senine. Ajunge crucii pe care o port că îşi deschide braţele în fiecare zi spre uitarea lumii. Mă gândesc că morţile nu sunt decât pomenile noastre către îngeri. Cu fiecare suferinţă un înger devine liber şi stingher. Pentru că, cei ce se roagă lui Dumnezeu, cei ce iubesc, cei ce sunt liberi de fapt sunt stingher, cei mai încătuşaţi dintre pământeni.
Dacă m-aş întâlni astăzi faţă în faţă cu Dumnezeu i-aş cere să nu îmi dea libertate. Pentru că libertatea înseamnă dispreţ. De mână L-aş ruga să mă ducă până în adâncul unei păduri şi să mă transforme într-un mesteacăn umil. O oră, o zi…şi nu mai mult. În acest timp mă voi ruga să primesc vizita celor mai umili copii din lume, care să îmi fure crengile şi să le ducă într-o casă sărmană. Acolo să îmi dea foc şi să ard cu vâlvătaia dăruirii şi a bucuriei de a fi rug de iubire. Din frunzele rămase şi căzute pe jos, mâna Domnului va face o plapumă de odihnă pentru orice călător blând, obosit şi visător. Acolo vă rog să vă aşezaţi. Pe inima mea. Noapte bună!

Vis de toamnă

Se cuvine pădure să fiu,
Cu copaci şi cu crengi adormite,
Şi acolo, în toamnă târziu,
Să trăiesc amintiri nesfârşite.

O să fiu milostiv şi supus,
O să las cei săraci să mă fure,
Câte-o creangă de jale şi rug,
Ca să ducă în lume pădure.

Veţi vedeam doar atunci cine sunt,
Un mesteacăn materie primă,
Pentru cruci ce se pierd în pământ,
Căutând o lumină divină.

Se cuvine frunziş să devin,
Ca să mor într-o toamnă haină,
Şi pe ele un suflet senin,
Să se-aşeze la ceas de odihnă.