BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

2 iulie 2011

a fost dor de poezia mea

 Profesor de naivitate

Sunt naiv. Mereu cred în voi. Îmi spun că lumea este exact ca într-o fotografie dulce, senină şi zâmbitoare. Aşa cum sunt fotografiile multe, parcă prea multe în ultimii ani de când cu tehnica asta. Tehnică în aparate, tehnică în felul nostru de a poza... Cu fete care se leagănă în vânt, mimând diafanismul, cu capete uşor lăsate pe o parte închipuind voluptatea, cu râsete din dinţi corectaţi elogiind scena, cu ochelari de „aşa zis intelectuali” care au adus ortodoxia în rame de circumstanţă.
   Da, încă mai cred în zâmbete, în oamenii care îmi zâmbesc în faţă şi apoi mă critică pe la spate. Cred în haine negre până la pământ şi în bărbi care însemnează „vederea cu duhul”. Ce păcat însă că aceste reverenzi devin adeseori încruntate, prevestitoare de rău, înfiorate de apocaliptic. Îmi spune cineva: „Ăştia sunt domne preoţii serioşi, care te ceartă, care te pedepsesc, care te canonesc!” Aşa e… Am uitat…
Vedeţi sunt naiv. Uşor de dus de nas, de un zâmbet, de un elogiu, de un spirit practic. Da. Nu am competenţe umane, nu mă pricep la oameni. Sunt mai nefiresc decât propria umbră şi pe deasupra nu ştiu să înot în „marea vieţii”. Am nevoie de profesori, din aceia cu „şcoala vieţii”, „diplomaţi”, „misogini”, „păţiţi în noroc”. Să îmi spună şi mie cineva cum să nu mă încred în oameni, să mă dezveţe de a mai iubi entuziast, şcolăreşte, creştineşte. Să îmi spună cum să fac la dreapta, cum să dezleg păcate, pe cine da şi pe cine nu, cine are intenţii ipocrite şi cine nu etc. Am nevoi de dascăli care nu au fost, nu sunt şi nu vor fi niciodată „naivi”. Dar oare ei există?

Sunt naiv!
 undefined
Sunt naiv, incompetent,
Prea visez, prea cred în viaţă,
Şi de-aici am un complex,
Parca-aş fi mereu în ceaţă.

Sunt naiv, daţi-mi un leac,
Voi profesori de incendii,
Face-ţi foc în acest veac,
Prin cuvinte din compendii.

Sunt naiv, deci să-mi vorbiţi,
Că oricum le cred pe toate,
Dar vă rog, când glăsuiţi,
Să o faceţi doar în şoapte.

Sunt naiv, spuneţi-mi voi,
Cum să îmi împart iubirea,
Să o las din doi în doi,
Sau să îmi înec privirea.

Sunt naiv, inconştient,
Am noroc c-aveţi vedenii,
Şi îmi spuneţi permanent,
Cum se fac în cer vecernii.

Sunt naiv, nu am nici „har”,
Doar lumeşti intenţii scurtee,
Ziceţi voi, cei plini de „dar”,
Judecând cu zvonuri mute.

Sunt naiv, dar am ceva,
Maica Sfântă mă iubeşte,
Şi îmi spune: Fi aşa!
Să rămâi ca o poveste!


Epistolie de la Măicuţa
 undefined
Pe faţă să te ungi cu mir de preţ,
Zâmbeşte, nu uita că este bine,
Nimic nu mai există ca dispreţ
Şi ai ajuns în ceruri lângă mine.

Te-am aşteptat un secol cu fior,
Pe orologii mi-am lăsat iubirea,
Nici nu-nţelegi că am avut un dor,
Când tu pierdeai prin mărăcini simţirea.

Copilul meu, copil din flori de rai,
Dă-mi mâna să te port prin veşnicie.
De-acum va trebui să ierţi, să dai,
Ca cei mai mulţi din lanţuri să învie.

Ce sentiment, ce crezământ frumos,
Tot ce-am visat să fie împlinire,
Te-am aşteptat şi te-am dorit duios,
Ca pe un soare sau ca pe un mire.

Acum că te-am găsit, la piept te strâng
Nu îmi doresc decât să-ţi dai cuvântul,
Mai dulce, mai aproape, mai profund,
Ca un izvor ce-a sărutat pământul.

Sunt Maica ta, sunt crucea ta, sunt leac,
Pe răni îţi stau şi îţi aduc seninul,
Bine ai venit în cel mai simplu veac,
Abia acum simţi pacea şi divinul!

undefined Lacrimă pe Arieş

În fiecare căpiţă de fân,
E ascuns un clopot din Ardeal,
Din care vom face tulnice
Să sunăm deşteptarea
Naţiunii



Pe fiecare drum din Apuseni,
Moţii plâng la troiţe,
Şi îl aşteaptă pe Iancu,
Iar el nu mai vine
 şi e atâta durere.

Pe Arieş curge sângele fărădelegilor,
Şi apa rămâne limpede în volburi,
Sfioasă,
Frumoasă,
Şi tristă….