BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

25 iunie 2011

Utopicii...
Cei mai frumoşi copii sunt gândurile de pace. Să fie pace! Să fie înţelegere! Să ne iubim curat!
Poate e utopic, poate e prea mult, poate o să mă judecaţi că sunt un naiv după atâţia ani de creştinism, că nu am înţeles gravitatea mântuirii, că mâna cu care am dezlegat atâtea vieţi a ajuns să tremure şi merită lecţii, corecţii, sfaturi de la cei ce au mâinile legate. Că sunt bolnav de credulitate, că sunt uşor de dus de nas, că sunt prea şmecher şi vă scriu frumos ca să-mi ascund păcatele, că sunt un nebun care ar trebui să tacă. O, dar sunt fericit! Nebun, şmecher, naiv şi cum veţi vrea! Şi pe deasupra foarte aproape de Hristos! Utopic în iubirea mea de cer, inconştientă şi minunată! Un copil, aşa cum ar trebui să fiţi toţi! Naivi, creduli, necomplicaţi, superbi, iubitori de cer. 
Ce să vă mai spun? Pun o prinsoare, ca orice copil care nu a auzit că rămăşagul e necanonic şi nu se cade făcut de ortodocşi. Dar eu sunt copil şi am dreptul să-l pun... În rai se intră cu capul plecat şi cu zâmbetul pe buze! "Un sfânt trist e totuşi un sfânt trist!"- spunea odată Mitropolitul Antonie. Dumnezeu acceptă şi sfinţii trişti, gravi, mereu îngrijoraţi că ar putea fi un cataclism, ceva rău, doar că locul lor în Împărăţie va fi undeva pe la umbră, prin colţurile în care îngerii de obicei se duc să lăcrimeze...

Paradis

În fiecare lacrimă,
E o cruce
De dor…

În fiecare ochi,
E trecutul,
Prezentul
Şi moartea
Care aşteaptă,
Nepăsătoare.

În fiecare gând
Stă neputinţa
De a fi îngeri
Sau zborul spre lumină.

În fiecare noapte
E o dimineaţă
O stea,
Şi un oftat nesfârşit…

De la Nicodim...

Tainele au fost aduse,
 Într-o stâncă, într-un dor,
 Pe un colţ de geană puse,
 Şi aşa am vrut să mor.

Nu mai spuneţi despre mine,
Oamenii nu înţeleg,
Gândul lor un lac devine,
O clepsidră, un înec.

Câţi din cei ce le vorbiră-ţi,
Priceput-au un cuvânt,
Câte lacrimi nu primiră,
Şi le-au pus într-un mormânt.

Nu vă amăgiţi cu suflet,
Ca să dovediţi ceva,
Omul estre strâmb în cuget,
Boala lui, e boală grea.

Cât am fost o umbră blândă,
Despre sfinţi eu v-am vorbit,
Chiar vedeaţi cum se întâmplă
Şi simţeaţi că v-am iubit.

Astăzi este vânt şi crivăţ,
Au ajuns creştinii rug,
Se-nfioară, se agită,
Şi de dăruire fug.

O să fie iar durere,
Lupte sfinte între fraţi,
Eu vă cer însă tăcere,
Fiţi mai bine condamnaţi!

Iar în lume vor învinge,
Doar acei ce nu se plâng,
Ochii înveliţi de sânge,
Crinii care nu se frâng.

Şi o ultimă privire,
Dinspre cer vă spun duios,
Sunt chezaşul de simţire,
Dragi copii, tăceţi frumos!