Aseară am purtat o discuţie cu Părintele Protopop Gheorghe Colţea. Ca de obicei, dialogul a fost viu, spontan, fără prejudecăţi. A fost înregistrat pentru Radio Trinitas şi va fi difuzat miercuri de la ora 13.30 pe postul naţional. Reţin o afirmaţie superbă: „Să vedem cu ochii noştri doar ceea ce este frumos. Dacă pe stradă în stânga vezi un pom uscat, priveşte şi în dreapta; vei zări un tei înflorit cu o mireasmă puternică. Dacă la un om vei vedea pantofii rupţi, priveşte spre chipul său cel firesc. Frumuseţea nu trebuie căutată în cer, departe, pentru că ea este aici lângă noi. Depinde doar modul în care tu priveşti”
Ochii Părintelui Colţea ne pun ca de obicei în criză, adică într-o judecată de sine adâncă şi mistuitoare. Ne dăm seama că suntem orbi doar prin propria alegere, smintiţi doar prin liberul nostru arbitru, departe de frumos doar pentru că nu avem îndrăzneala de a mai ridica puţin fruntea. Este o realitate cutremurătoare, o problemă a societăţii de astăzi, să nu vadă cât de aproape este frumosul şi de fapt Dumnezeu.
Ochii care deschid ochii
(cu mulţumire Părintelui Colţea)
Deschide ochii frate, priveşte paradisul,
Un înger te cunoaşte ca frate, ca vecin,
Şi nu îţi fie teamă, acesta nu e visul,
Ci însăşi Dumnezeul, în gândul tău senin.
Nu-nchide ochii milei, priveşte, este pace,
Frumosul te absoarbe la fiecare pas,
De-acum iubirea arde şi în smerenii tace,
Căci Dumnezeu în tine mai face un popas.
Ce floare are teiul, ce frunte are omul,
Cum a putut splendoarea să vină pe pământ,
E totul o minune, cuvântul, ochii, pomul,
Şi Dumnezeu ne-adoră într-un prelung descânt.
Îţi las acum plăcerea, de-a contempla tu singur,
Ardoarea mea să-ţi fie un drum spre paradis,
Real e ce se vede, e totul foarte sigur
Cu Dumnezeu alături şi nu e nici un vis.
