În biblioteca ţării lipsesc două volume,
Pe unul scrie iarbă, pe altul scrie dor,
Şi-n cele două lacrimi sunt visele străbune,
Compendiile de crezuri ce-au devenit fior.
Dar vai, ce suferinţă, venit-a furul dornic,
Ca să ne ia Ardealul şi tot ce avem sfânt,
Analfabeţi de prispă ne jefuiesc istoric,
Şi cărţile de suflet şi cel mai blând pământ.
Iar dincolo de pace, pe unde cerul plânge,
Şi Prutul se înfioară ca osul în mormânt,
Nemernicia lumii pe cruce ne constrânge
Să nu avem cu morţii nici vis, nici legământ.
Că nu mai sunt la modă nici cărţi, nici biblioteci,
Dar le răspund cu pâinea ce o aşez pe masă,
Lăsaţi-ne în pace cu ale voastre legi!
Noi cât vom fi în lume, cu creştetul fierbinte,
Ne vom chema tot neamul la praznic şi la morţi,
Şi cărţile-s ceaslovul fiinţei noastre sfinte,
Româniada aspră ce ne-a căzut la sorţi.
În biblioteca ţării mai sunt două volume,
Pe unul scrie jertfă, iar altul e mister,
Şi Dumnezeu citeşte ce pătimim în lume,
Din cărţile acestea, ce înseşi sunt un cer.
