BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

22 mai 2011

florilor de mai

Florile de mai
 
Şi lacrimile par o dulce mare,
Albastrul le transformă într-un rai,
Când pasul se transformă în cărare,
Daţi-mi un leac din florile de mai.

Nu vreau cununi, nu cer stinghere flamuri,
Războaie am purtat pe vajnici cai,
Şi am ajuns ca un oftat pe valuri,
Dar am o taină florile de mai.

Bolnav voi fi mereu şi gol în fapte,
Şi către viaţă cer, atât: Mai stai!
Dar dincolo de moarte şi de noapte,
Eu cer o pace, florile de mai.

Şi îngerii de mi-ar cânta la geamuri,
Chiar eu de-aş fi un sunet blând de nai,
Tot pom aş vrea să fiu cu dese ramuri,
Să port pe tâmple florile de mai.

Deschideţi larg a sufletului poartă,
Şi vă îndemn: Veniţi spre ceruri, hai!
Dar nu uitaţi că Dumnezeu aşteaptă,
Să luaţi cu voi şi florile de mai.


Eu, omul şi pomul
 
Şi undeva în suflet de Ardeal,
Mirarea mea a înflorit azi noapte,
Când se făcea că sunt un pom pe deal,
Cu merele sporelnice şi coapte.

O mână m-a atins uşor pe ram,
Ce caldă, ce uşoară amintire,
Dar nu era nici mâna lui Adam,
Ci doar o mână rece de simţire.

Din freamăt am ajuns să gem stingher,
Cu florile ce îmi creşteau din tâmple,
Eu pomul cel crescut în colţ de cer,
Întrevedeam ce poate să se întâmple.

Şi iată ce destin fatal, măreţ, ,
Culegătorii au venit la mine,
Spuneau că am un rod fără dispreţ,
Cu mere importante şi divine.

Până în zori n-a mai rămas nimic,
Am fost prădat de fructele frumoase,
Şi ca un pom ce a murit un pic,
Mi-am strâns la pieptu-mi crengile duioase.

Norocul meu că somnul a plecat,
Şi m-am trezit din visul ca un munte,
Eu omul cel absurd şi resemnat,
Culegător de lacrimi şi de fructe.