BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

1 martie 2011

Mistica cuvântului de lumină

După poarta schitului
 
Cel ce întră dincolo de lacrimi,
Nu cunoaşte somnul şi murirea,
Geana lui e ruptă dintre patimi,
Ochiul i-a cuprins nemărginirea.

Îşi desface palma şi uneşte
Cu un deget zbaterea şi cerul,
Apoi pe podea desăvârşeşte,
În metanii plânsul şi misterul.

Orice gând îi pare o furtună,
Orice zbor îi este înfruntare,
Şi de-aceea el uşor adună,
Mările din mările de soare,

Vina i se şterge din iubire,
În icoane îşi găseşte tihna,
Contemplându-şi crucea care doare,
Şi aflând în liniştire mila.

Şi când noaptea pare dăruire,
Logosul coboară să dea pace,
În chilie ca o bucurie,
Trei lumini vărs dragoste ce tace.

Acum nu e dor, ci împlinire,
Binecuvântare şi suspine,
Poarta mânăstirii este fire,
După ea  e numai împlinire.

Toaca bate şi anunţă ceasul,
Când pământul se va face strungă,
Şi Oierul ne aduce leacul,
Şi o poartă largă şi profundă.



Din candela iubirii
Măicuţă,
o să-mi vezi lacrima,
atât de albă, atât de blândă,
ea spală sufletul, ea stinge patima,
 şi după aceea o să se frângă.

Măicuţă,
o să mă chemi la noapte,
să stau cu tine, să stau în milă,
lângă icoană, sedus de şoapte,
fără de gânduri, fără de silă.


Măicuţă,
o să-mi aduci la moarte,
poate o lacrimă, blândă, tăcută,
să-mi fie candelă, să-mi dea dreptate,
şi pentru ceruri haină de nuntă.