De duminică voi pleca în Italia. Sunt invitat la un simpozion. Voi lipsi probabil mai mult de o săptămână. Înr-un fel mă bucur pentru că am nevoie de linişte sufletească. Nu ştiu dacă e bine să scriu în aceste zile pe blog. Simt nevoia de o detaşare. Dacă insistaţi nu îmi e greu să vă trimit măcar un cuvânt. Poate că o voi face, însă cred că esenţial este ca la un altfel de sejur să te deconectezi de presiune, de oboseala psihică acumulată, de tot ceea ce te oboseşte. Pentru că, uneori şi pasiunile sunt istovitoare. Un singur lucru vă promit. Mă voi ruga pentr "toţi" şi când spun "toţi" mă gândesc la toţi...
Bolnav de Sibiu
Sunt bolnav de doruri şi de lacrimi,
Versurile-mi ard ca leac nebun,
Unii spun că aş fi bolnav de patimi,
Realmente nu ştiu ce să spun.
De-aş avea o rudă printre stele
Aş fugi la ea să mă dezleg,
De acest ciudat ciubăr de rele,
Să devin din nou, frumos, întreg.
Nu-mi doresc decât să stau cu mine,
Să trăiesc aşa cum simt că pot,
Ca un nor pe bolţile senine,
Devenind eu însumi tot în tot.
Nu mai cred în nici o fericire,
Vorbele frumoase le resping,
Lumea e săracă în iubire,
Ca o scena fadă, ca un ring.
Şi valiza mi-este pregătită
Am ceva merinde de drum lung,
Căci mi-e dor de-o noapte liniştită,
Şi de un oftat de cer profund.
Agenţia mi-a ales voiajul,
Din Sibiu nu am decât un tren,
Un marfar ce-ntunecă triajul,
Iar marfarul este gând peren.
Şi în el nu-i marfă care zace,
Sunt doar pasageri fără destin,
Bieţi Iovi ce au crezut în pace,
Mercenari şi trubaduri divini.
Lângă ei voi sta o zi, o viaţă,
Unde merge trenul nici nu ştiu,
Dar mai bine mi-e să fiu în ceaţă,
Căci pentru lumini e prea târziu.
Cu milogii voi muşca din pâine,
Lângă ei nimic nu e confuz,
Şi aşa de mâine pâne mâine,
Voi uita de plânsul meu ursuz.
Şi Sibiul când voi fi departe,
Îmi va pare ca un loc cu ger,
Sau o biată filă dintr-o carte,
Filă ruptă, filă de mister.
Sunt bolnav şi boala mi-e Sibiul,
M-am rănit ca un copil stingher,
Şi pornesc ca să îmi caut viul,
Trenul meu porneşte către cer.
