Plecarea iernii
Gata, pleacă, s-a sfârşit,
Trenul iernii se porneşte,
Mă simt mult mai liniştit,
Mă simt simplu, omeneşte.
Nu mai pot să rabd zăpezi,
Frigul îmi produce spaimă,
Ca un demon din amiezi,
Ce amară, tristă taină.
Iarna asta a fost drog,
Iarna asta a fost silă,
Şi mă simt ca un olog,
Părăsit de orice milă.
Mi-a dat vântul nopţi de pol,
Viaţa plânset fără vorbe,
Ce amar, ce cinic rol,
Să devin actor în probe.
Piesa a fost un delir,
Perna mea o poate spune,
Lacrimi, lacrimi fără mir,
Şi singurătăţi postume.
Cel mai greu era în gând,
Când la patru dimineaţa,
Mă trezeam ca un pământ,
Peste care râde viaţa.
Dar acum nu simt nimic,
Doar un dor smerit de soare,
Şi aş vrea să mă ridic,
Să devin eu însumi floare.
Iarna a găsit semnal,
Şi o gară de plecare,
Ce ciudat, ce trist, banal,
Pleacă ultima ninsoare
