Dorinţă de viaţă
Explodează mintea în himere,
Apa dă asediu în fântâni,
Trupul meu din sânge încă cere,
Un consens de ani şi săptămâni.
Visele nu mai au somn ci lacrimi,
Îngerii devin ei înşişi dor,
Sufletul mi s-a desprins de patimi,
Ce plăpând e timpul uneori.
Mările poftesc să se împace,
Valurile mor pe ţărm curat,
Pasul meu ambiguu şi tenace,
A ajuns un nufăr fără lac.
Copleşit, minţit de amintire,
Văd în ploaie rostul de a fi,
Şi o las să curgă cu smintire,
Poate din trecut mă voi trezi.
Ce povară, ce nonsens, ce viaţă,
O să fie iar furtuni pribegi,
Lasă-mi Doamne, încă-o dimineaţă,
Vino, mărturia să-mi dezlegi!
Mistuie un duh de nemurire,
Prea multă gâlceavă de absurd,
Rana mea e rană de iubire,
Ceasul meu e din vechime crud.
Copleşit de tot ce e uitare,
Mână mi-o ating pe flori şi cer,
Ce ciudat, ce simplu, ce mirare,
O clepsidră plânge în mister.
