Planton pentru nefericire

Nu pot dormi e noaptea tutelară,

în care mă gândesc la cei mai trişti

şi aş pleca pe uliţă afară

să îi ajut pe cei ce sunt învinşi.

Doar lampagii m-ar privi aproape

şi poate o să creadă că sunt orb,

că nu socot cum pot să mă îngroape

nămeţii ce stau cinici ca un rob.

Dar eu sunt viu şi cred în dăruire!

Ce rost să am în pat fără de cer?

când sunt atâţia robi fără iubire,

când sunt atâţia plânşi fără mister.

Cum aş putea să dorm în vise blânde?

Cum aş putea pe pernă să fiu gând?

Când sunt atâtea lacrime flămânde

ce vor s-audă un duios cuvânt.

Mai bine să mă-ngheţe timpul jalnic,

mai bine să devin eu însumi ger,

sau un umil şi amăgit paharnic

ce bea otrava celor fără cer.

Şi chiar desculţ şi hăituit de moarte,

voi căuta pe cei ce plâng acum,

atâta cât e bine şi se poate,

am să petrec în noapte lângă drum.

Şi celor amăgiţi de pe planetă

am să le cânt cum pot eu mai divin

şi din răniri voi face o flaşnetă

ca un descânt de milă şi alin.

Nu pot dormi e noaptea de iubire!

Sunt suflet rătăcit între nămeţi.

Deschideţi poarta să vă las simţire!

Deschideţi cerul către dimineţi!