BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

17 februarie 2011

La apariţia unei noi cărţi

Carte de lumină lină

Ce este o carte? Un fel de poveste,
Un drum către moarte şi poate tumult,
O lacrimă sfântă, un suflet, o veste,
Sau felul meu propriu de-a spune mai mult.

Risipă de gânduri, comerţ cu iluzii,
În carte respiră doar cei ce iubesc,
Şi nu e nici urmă de vămi şi confuzii,
E felul meu propriu de-a fi pământesc.

Roşiţi la citire, oglindă e cartea,
Se vede întrânsa ce nu aveţi lin,
Şi totuşi din versuri vă mistuie partea,
Sau felul meu propriu de-a scrie senin.

Închei şi vă laud osânda de-a face,
Din gestul citirii un act de sublim,
Rămâneţi cu bine, de-acum versul tace,
Lumina e lină şi scopul divin.