Domnul Noica

Domnul Noica

Şi iată domnul Noica ne vorbeşte,

Să fie două'ş'cinci  de ani de-atunci,

Din Păltinişul care-nzăpezeşte,

Drumarii care curăţă porunci.

Şi nu e decalog de mântuire,

Ci doar soluţii de a fi mai plini,

Atunci când vidul cultural e fire

Şi devenim la minte prea subţiri.

Şi Noica ne arată sărăcia,

Hambarul de idei golit subit,

Doar un complex frivol ce dă mânia

Frustrărilor de minus infinit.

Habar n-avem de Kant şi Eliade,

Pe Dostoievski nici nu l-am citit,

De Platon nici în cot nu ne mai doare,

Pe Augustin îl credem răzvrătit.

Talibanismul ne-a făcut ermetici,

Înfumuraţi şi cinici credincioşi,

De fapt suntem inculţi şi dietetici

La tot ce e cultură şi frumos.

E veacul când se picură otravă

Între calende de iubiri şi dor,

Iar Noica peste veacuri mai întreabă:

Ce vrei de fapt tu bietul meu popor?

La Păltiniş se stinse focul vorbei

Şi dialogul devenit-a scrum,

E iarnă şi pe lacrimile orei

Ne rătăcim cu spiritul pe drum.