ÎN FIECARE SÂMBĂTĂ SEARA EVENIMENT LA CENACLUL LUMINĂ LINĂ!
TOTUL SE PETRECE ÎN DIRECT...
DINU CRISTE PICTEAZĂ PE PÂNZĂ ÎN CASA SA DIN CLUJ-NAPOCA ŞI APOI POSTEAZĂ PE BLOG...
...IAR PĂRINTELE CĂTĂLIN SCRIE O POEZIE LEGATĂ DE SUBIECTUL TABLOULUI...
LA STINGEREA IERNII
Ce iarnă, ce noapte, ce milă de lume,
Îmi simt infinitul o pană de scris,
Pe albul zăpezii stau lacrimi comune,
Pictează destinul, decor interzis.
Ce case , ce ruguri, aprinse de suflet
Complex de speranţă, culori fără leac
Semnează poetul cu sânge pe cuget,
Tabloul narează tăcerea de veac.
Ce pace, ce vifor, ce note smerite
Se cântă concertul strămoşilor duşi,
Iar peste candoare iubiri despărţite,
Pastelul e proză şi dor în intruşi.
Ce înger, ce lună, ce clopote albe,
Din sunete curge sublimul spre cer,
Adio cu sânge şi florile dalbe,
Veniţi în răstimpuri, veniţi în mister!
Sacralitatea ca specatcol
Între cer şi sublim , stă un zâmbet solemn,
O căciulă de rai se aşează sfios,
Peste fruntea de dor, peste crucea de lemn,
Mă frământ şi întreb ce mai este frumos?
Oameni buni, nu vedeţi că murim fără rost
Veşnicia o pierdem prin pustiu dureros,
Totul pare un chin, totul pare anost,
Protestez şi întreb, ce mai este frumos?
Ne permitem prea mult să ne-ascundem de noi
Asistăm completenţi la un film prea haios,
Iar scenarul e mort, iar actorii sunt goi,
Ce jucăm noi de fapt, ce mai este frumos?
Voi chiar credeţi în munţi care stau lângă cer,
Nu vedeţi ce e bun, şi sublim şi duios,
Că sunt unii creştini ce nimic nu mai cer,
Dar în voi eu întreb, ce mai este frumos?
Vreţi şi voi ca să fiţi pe sub mantii de vis?
Spectatori inocenţi, în răstimpul spinos,
Din călugări de rai voi aprindeţi abis,
Nici nu ştiţi ce vă cer, ce mai este frumos?
Dar, mai bine să tac, e prea mult pentru voi,
Doar v-aţi plâns pe la toţi că mai sunteţi un os,
Creştinism inutil, pus în lacrime noi,
Între voi şi sublim nu mai este Hristos!
