Să mă întorc din când în când în munte,
Să redevin sihastrul plin de dor
Şi de la ceruri să cobor o punte
Divinul să irumpe în decor.
Pe circumstanţe de tăcere blândă
Un miel să ţin în braţe ca descânt,
Lumina să se facă mai profundă
Şi să coboare lin către pământ.
O cruce să dezgheţ din mărturie
Pe ea să scriu cuvinte fără preţ,
Iubire, împăcare, bucurie,
Şi mulţumire fără de dispreţ.
În peşteră să stau cu amintirea,
Acest tovarăş plâns de amăgiri,
Şi să-i arăt că i s-a dus menirea
Din vremea când pofteam către pliniri.
Din ochii să mi se scurgă nemurirea,
Cu mâna dreaptă să presar un crin,
Iertarea să îmi fie dăruirea
Şi s-o trimit în lume fără chin.
Şi peste toate, firea să iubească
Cu lacrimă şi milă omenească.
