Se joacă continentul cu gânduri de vecie,
istoria îmi pare ceva uşor, senin,
deşi, poate nu credeţi, că bine o să fie,
de la Anton smeritul, eu vă trimit lumini.
Mi-a dat această normă, ca-n fiecare seară,
să vă sădesc în suflet un fel de întrebări,
despre lumina care se mistuie în ceară,
când idealul vostru e risipit pe mări.
Şi tocmai de aceea, căci vreau să fiţi plinire
de dragoste frumoasă, albită de minuni
acum ca târgoveţul vă las o arvunire,
să nu mai vindeţi pacea, pe stinsele cununi.
Şi sfântul vă propune un armistiţiu harnic,
veniţi măcar o noapte în lacrimi şi oftaţi,
apoi, spre dimineaţă, cu raţiunea darnic,
la fiece speranţă de bine să cântaţi.
Un imn de bucurie, un imn de întregire
cu vocile de doruri, cu vocile de vis
lui Dumnezeu să-i spuneţi, cu şoapte şi simţire
că voi veţi face totul în acest timp promis.
Hai, nu mai plângeţi jalnic, ce vreţi de fapt să fie?
Nu vă ajunge mila acelor ce zâmbesc,
din cerul de-mplinire, din cer de dărnicie,
lăsaţi acele gânduri ce stins vă osândesc.
Priviţi acum spre mine, aevea sau în pagini,
acolo unde chipul îmi e altar de voi,
mi-am înviat curajul în zeci de mii de datini
şi nu mai am pe buze nici urme de noroi.
Ce liliac de lacrimi îmi stă acum pe faţă,
aşa îmi simt mişcarea secundelor de preţ
şi totul se răsfaţă, şi totul se învaţă
păşind cu bucurie prin valea cu dispreţ.
Vă iau acum de mână, curaj, nu vă mai temeţi,
sunt mii de îngeri simplii ce fac din rai un leac
scânteiele luminii vă dau argint să-ncepeţi
concertul rugăciunii în simfonii de veac.
De-aici din portativul în care scriu iubire,
cu Sfântul meu de viaţă, cu Sfântul meu sublim,
deschideţi aşteptarea, căci iată, cerul vine,
în casa voastră caldă, că să simţiţi divin!
Suflet de creştin
Nisip de clepsidră şi stare de suflet
minutul fiinţei e totuşi un cer
el pleacă şi vine, speranţă şi vuiet.
Tu simţi ce e bine, tu simţi un mister?
În rama icoanei stau lacrimi uitate
şi praful cenuşei din cei ce s-au dus,
dar rănile morţii îmi sunt vindecate.
Tu simţi înger singur, ce nu este spus?
Prin patima iernii, doar sfinţii au pace,
noi ceilalţi ne facem durere şi gând
şi of-ul din lacrimi abia se desface,
să simţi bucurie când nu e descânt.
Suspinul e lege şi apoi întărire,
povară de milă, povara de ieri,
dar, poate de mâine va fi doar iubire
tu tocmai de aceea să rabzi în tăceri.
Hristos înţelege nimicul şi plinul,
el nu se frământă de tot ce e gol,
ci lasă în tine surâsul, divinul,
deci, haide creştine, reintră-ţi în rol.
Şi-acum doar refrenul, sau bis-ul de sânge,
firescul să-ţi fie acest legământ:
Că dragostea râde, că dragostea plânge,
Acum şi de-a pururi, în cer şi-n pământ!
P.S. Ştiu că veţi citi mulți aceste cuvinte. Nu vă mai sfiiţi şi scrieţi-mi doar atât prin email:
...am citit...
Ce e așa de greu?
Hai, și alții curaj, să simt că vă bucurați!!!
Fiecare cu limita de lumină!
Semnez cu speranță, doar pentru cei cu inimă bună care nu tac în subterane...
Părintele Cătălin
Suflet de creştin
Nisip de clepsidră şi stare de suflet
minutul fiinţei e totuşi un cer
el pleacă şi vine, speranţă şi vuiet.
Tu simţi ce e bine, tu simţi un mister?
În rama icoanei stau lacrimi uitate
şi praful cenuşei din cei ce s-au dus,
dar rănile morţii îmi sunt vindecate.
Tu simţi înger singur, ce nu este spus?
Prin patima iernii, doar sfinţii au pace,
noi ceilalţi ne facem durere şi gând
şi of-ul din lacrimi abia se desface,
să simţi bucurie când nu e descânt.
Suspinul e lege şi apoi întărire,
povară de milă, povara de ieri,
dar, poate de mâine va fi doar iubire
tu tocmai de aceea să rabzi în tăceri.
Hristos înţelege nimicul şi plinul,
el nu se frământă de tot ce e gol,
ci lasă în tine surâsul, divinul,
deci, haide creştine, reintră-ţi în rol.
Şi-acum doar refrenul, sau bis-ul de sânge,
firescul să-ţi fie acest legământ:
Că dragostea râde, că dragostea plânge,
Acum şi de-a pururi, în cer şi-n pământ!
P.S. Ştiu că veţi citi mulți aceste cuvinte. Nu vă mai sfiiţi şi scrieţi-mi doar atât prin email:
...am citit...
Ce e așa de greu?
Hai, și alții curaj, să simt că vă bucurați!!!
Fiecare cu limita de lumină!
Semnez cu speranță, doar pentru cei cu inimă bună care nu tac în subterane...
Părintele Cătălin
