BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

13 ianuarie 2011

   Floarea şi îngerul


Şi îngerul s-a coborât o clipă
peste corola florii fără gând,
iar ochii mei deschişi şi în risipă
au tremurat la acest gest de rând.

Ca o bigotă dreaptă în morală,
m-am indignat cu trac, şi pietist,
şi fără de mirare sau sfială
am început să strig ca să rezist.

Şi-am zis aşa, măcar să se audă
la cei ce sunt colegi de indignări,
că sunt înverşunat, cu carnea crudă,
văzând un înger prins în suspinări.

Şi m-am trezit hulind, în neputinţă,
iubirea florii pentru cel divin
şi lui Hristos i-am spus cu stăruinţă,
că mă retrag din jocul cel de chin.

Nici n-am cercat, uşor, să-mi spun hulirea,
că m-am trezit cu îngerul pe dor,
iar ochii lui priveau nelămurirea,
ce o ţineam în tristul meu fior.

Părea că mă răneşte cu suspinul,
păream că sunt eu Iuda cel hain,
ce i-a trădat cuvântul şi alinul,
cu oful meu bănuitor, străin.

Şi ca să fac iubirea fără jale,
să-mi pot plăti greşeala de copil,
mi-am răsădit în mila mea o floare,
într-un ghiveci de pace şi fertil.

Şi peste alba ei corolă dulce,
am pus un stol de îngeri drept lumini,
să îşi hrănească arderea de cruce,
fotosinteză blândă pentru crini.

Căci florea era crin de veşnicie,
iar îngerul diacon de extaz
şi de la ei învăţ o dăruire,
să nu mai las frumosul în necaz.

Să cred, nebun, în tot ce e minune,
în lacrimi, în corole, şi-n simţiri,
în îngerii ce ştiu ca să adune
polenul nestematelor iubiri. 



Bilet fără tren

Biletul meu de tren,
cu greu l-am procurat
şi ce ciudat refren
mi-a spus un impegat:
Părinte, trenul tău
a îngheţat oftând
şi a plecat în hău
prin munţii de pământ.
Era un tren frumos,
purta ceva de preţ,
un simţământ duios
dar a ajuns dispreţ;
căci legea i-a cerut
să plece la semnal
mai lesne, mai tăcut,
ca valul peste val.
Şi trenul era gol,
iubire nu avea,
decât un trup frivol
şi amintiri de stea.
Semnalul nu s-a dat
când trenul a plecat
crezând că-i blestemat
să fie resemnat.
De fapt, ce loc de chin,
acest vehicol crunt,
n-avea nimic divin,
ci doar un biet pământ.
Pornise ca un vis,
marfar fără comenzi,
pe calea de abis,
pe drumul fără benzi.
El viaţă se numea,
oftat de clasa întâi
şi nimeni nu-l primea
să-i spună: Mai rămâi!
Şi-acum ce vrei să faci,
să mergi voios cu el?
Mai bine uiţi şi taci
că ai acest bilet...
Că nu poţi tu să duci,
oricâte trenuri ai,
pe oamenii uituci
în suflul tău de rai.
Iar oamenii sunt reci,
orgolioşi, aprinşi,
atinşi de gânduri seci,
când crunt se simt învinşi.
Ei nu cred în miraj
în preoţi, tren şi gări,
şi te vor da drept gaj
să-şi cumpere uitări.
Mai bine pleci stingher
din gara fără dor
şi fă-ţi un loc în cer
tu singur în fior.
Căci trenul este dus
prin halte pe vecii
şi Dumnezeu la pus
în amintiri târzii...