De fapt, nu iubim
De fapt, e foarte simplu să trăim
cu palmele căluş între izvoare
să curgă apa şi să dăinuim
căci astfel nici o dragoste nu moare
De fapt, de ce tot plângem insolent
înveninaţi că suntem doar obiecte
că alţii ne provoacă indecent
să fim a lor destine şi subiecte
De fapt, nu e corect să ne jelim
în fiecare zi cu argumente
mai bine împăcaţi să ne iubim
şi să trăim suspine inerente
De fapt, ce tot plătim pe-acest pământ
aprinderile noastre de lumină
m-am suturat să cânt şi descânt
impresia că suntem doar o vină
De fapt, doresc să spun că sfinţii vor
să nu mai facem table de regie
canonizând pe cei ce nu au dor
creştinii dogmei fără mărturie
De fapt, mă simt eu însumi un copil
habar nu am ce cinici îmi sunt fraţii
dar voi iubi cu râvnă şi umil
pe cei ce scrie veşnic: condamnaţi-i
Aşa sunt eu oceanul nesfârşit
nu am băltoace ca să staţi voi prieteni
vă trebuie milenii de jertfit
ca să vă crdeţi că îmi sunteţi semeni
şi-abia când veţi ajunge la Hristos
veţi înţelege pururi creştinismul
dar vai, va fi jenant şi dureros
că aţi uitat în viaţă altruismul
Şi Domnul vă va spune: dragii mei,
cum v-aţi jucat cu dragostea firească
şi aţi crezut că sunteţi dumnezei
dar fără dăruire omenească.
De fapt, eu încă simplu mai iubesc
aşa cum pot, cu ce am de la mine
şi trupul mi-este viu şi pământesc
şi sufletul un cer cu râuri line
Sunt floare
Sunt floare, aşa mă numesc
un petic de cer şi lumină
dar astăzi întreb omenesc
sunt oare eu însumi o vină?
Sunt floare, aşa îmi dau sens
şi vorba aceasta e viaţă
un fel de sublim în consens
cu care cerşesc dimineaţă
Sunt floare, şi nu am nici trup
doar rug care arde şi tace
şi alţii ar vrea să mă rup
să fiu ca o frunză ce zace
sunt floare iubesc şi respir
lumină din pace de îngeri
şi noaptea suspin şi mă mir
în stinse, plăpânde atingeri
sunt floare şi cred în minuni
în doruri cu vise frumoase
nu vreau să mă dau la cununi
ci doar între lacrimi duioase
sunt floare şi sunt un copil
aştept primăvara de fire
când totul devine umil
când totul devine iubire.
