26-27 decembrie
În amintirea lui decembrie 89, cu gând la mucenicul Ştefan prăznuit mâine şi la toţi aceşti miei curaţi de care lumea nu este vrednică
Oraşul pare altul în tăcere
şi mâine mucenicii vor veni
să ne aducă hram de înviere
şi noi pe cei plecaţi vom pomenii.
Se lasă seara ca o împăcare,
Sibiul plânge după cei mai buni,
sunt morţi şi amintirea încă doare
decembrie calendul de cununi.
Ţi-aduci aminte, suflete stinghere,
cum se răneau românii între ei
şi noi credeam că socialismul piere
pe când de fapt era altar de miei.
Şi ce-am făcut îndată după crime?
Am început banchetul de nebuni
şi recitam din versuri fără rime
încredinţaţi că suntem în minuni.
O, biată amăgire de consemne...
Cum ne-a ajuns dezmăţul fără rost
şi România a-nceput să-nsemne
cu un desfrâu haotic şi anost.
Şi la Sibiu, îndată după gloanţe
ne-am pus la cozi ca să trăim decent
şi aşteptam impresii şi nuanţe
de occident şi patimi fără sens.
Nici nu mai ştiu cum n-am căzut de boală
în bulimii şi cancer de ficat
cum pulmonarul nu a dat în smoală
de cât cu fumuri s-a amestecat. .
Iar ei, copiii, lepădaţi pe drumuri,
martirii, se făceau că nu ne văd
din ceruri unde lacrimile-s struguri
şi sângele un vin ca un prăpăd.
Acum, după o viaţă de uitare,
privind acest oraş ca un ecou,
Lui Dumnezeu îi cer cu jale mare
să ne trimită pace de erou.
Şi mâine pe la opt şi jumătate,
când Liturghia va suna divin,
în duh de sărbătoare şi onoare
să-i pomenim pe cei din ceruri lin.
Şi ca un început de pocăinţă
propun decent să devenim mai buni,
în numele chemării la credinţă
şi-acelor care plâng dintre cununi.
